Am participat la Conferinta Epik Talk, la care s-au abordat relatiile de calitate privite din mai multe perspective. Asa cum am scris imediat dupa eveniment, am avut privilegiul sa vad “crema” speakerilor din acest domeniu, asa incat am incercat sa fiu un burete care absoarbe informatii.

Singurul speaker pe care nu il stiam pana la conferinta, este psihologul Diana Stanculeanu, care a vorbit despre relatia parinte- adolescent si am sa incerc sa redau partial ce a povestit Diana, pentru ca informatia mi se pare utila fiecarui parinte debusolat care nu intelege unde a disparut copilasul dragut si innocent si ce este cu personajul ciufut,

plictisit, arogant si impertinent care a rasarit brusc in locul dragalasului.

Ce am invatat in primul rand a fost ca adolescenta se declanseaza putin mai devreme decat la generatia precedenta, dar foarte devreme raportat ciclurile de evolutie in viata omului. Istoric vorbind, datorita faptului ca a crescut foarte mult durata de viata, adolescenta apare intr-un alt moment al vietii. Daca de-a lungul istoriei o fata de 15 ani nu se intreba prea mult daca se se marite si sa faca copii, acum intrebarea “sunt pregatita sa fac copii?” apare in jurul varstei de 30 de ani iar adolescentei care viseaza la 15 ani la dragostea eternal alaturi de primul prieten, ii spune mama “lasa prostiile, ca ai teza”.

Ce se intampla de fapt cu copiii la adolescenta?

  • Evolutiv, tinerele exemplare sunt pregatite de natura ca orice alta specie sa paraseasca cuibul, respectiv parintii si sa apartina unui nou grup …..“ciudatii aia de la scoala pe care si i-a ales, ca nu stiu ce vede la ei de ii asculta atat”;
  • Creierul secreta astfel un nivel foarte scazut de serotonina si un nivel la fel de scazut de dopamina si apare ciufutul, plistisitul, superficialul care nu ar face nimic util; creierul adolescentului este foarte asemanator cu creierul unei persoane depresive;
  • Corpul mai are o asemenea evolutie fulminanta doar in primul an de viata, iar asta devine coplesitor pentru adolescent.

Datorita acestor schimbari majore, adolescentul cauta permanent cai prin care sa obtine o stare imediata de bine. Asta il poate face sa se puna in situatii periculoare sau poate capata obiceiuri adictive (fumat, alcool, droguri, sex, mancare). Totodata, creste influenta grupului la care adera si scade masiv influenta parintilor.

Ce putem face noi, parintii?

  • Sa intelegem ca responsabila este natura si nu suntem noi vinovati (fara “ce-am facut de mi-a dat Dumnezeu un copil ca tine?”. Pentru copilasii nostrii am fost eroii absoluti. Ca sa se poata desprinde de cuib, ca sa devina autonomi, au nevoie sa ne vada cu calitati si defecte si sa ne coboare de pe soclu.
  • Sa fim blanzi si empatici. Trantitul usii este despre ei, nu despre noi! Cand el tranteste usa in fata mea, eu trebuie sa strig bland: “Esti soare meu, bucuria mea si te iubesc oricum” (asta trebuie sa exersez mult ca sa iasa);
  • Sa fim atenti la ceea ce fac si nu la cum fac. Sa ii lasam sa isi aleaga atitudinea. Cum ar veni, daca duce gunoiul, trebuie sa ignoram tot ce bombane pana iese din casa cu gunoiul si dupa ce se intoarce.
  • Sa ii ajutam sa isi descopere drumul, sclipirile, sa vada ce pot face cu viata lor.
  • Sa fim prieteni cu prietenii lor, pentru ca ei ne influenteaza acum copiii;
  • Sa lasam jos controlul si sa incercam sa crestem influenta. Asta se face prin timp impreuna si comunicare.

Sa avem rabdare, asta este concluzia! Si sa intelegem ca adolescent dureaza doar vreo 10 ani, iar apoi, daca ne-am purtat bine, tanarul adult redevine cu bucurie “om de inteles”, cum zicea bunica mea.