Mădălina Gîdiuță

Blog Personal

Page 2 of 10

Copiiii si divortul parintilor

Am asistat cu tristete in contextul activitatii mele profesionale la momente dureroase, triste, penibile, ilare, puse in scena de parinti care par ca uita si ca sunt parinti dar si ca la un moment dat in viata lor, au mers cu iubire de mana, pe un drum comun cu fostul partener.

Am alinat fetisoare triste, lacrimi, intrebari, dureri care insotesc astazi copilul si mai tarziu adultul, poate pentru toata viata. Stiu adulti ai caror parinti au divortat, care simt in relatiilor lor disfunctionale bagajul emotional trait odata cu divortul parintilor. Ce este interesant, este ca evidentiaza ca fiind amintiri dureroare ce au facut parintii in contextul divortului si nu despartirea: „nu si-au vorbit ani intregi”, „tata nu m-a cautat”, „am trait ani de zile cu convingerea ca au divortat din cauza mea” etc…

Cand un cuplu divortdivortuleaza, cea mai mare preocupare are legatura cu copiii. Partenerii uita de regula de fricile, nesiguranta, dorul, tristetea proprie si se preocupa in primul rand despre cum sa faca asa incat copilului sa ii fie cat mai usor. Cu toate astea, am avut ocazia sa descopar foarte des neputinta unor parinti, de altfel oameni destepti si educati, de a gestiona corect despartirea, asa incat sa fie cat mai putin traumatizanta pentru copii, desi asta isi propusesera initial.

Am vazut copii tristi, pe care atunci cand i-am intrebat ce ii deranjeaza la separarea parintilor, mi-au raspuns aproape in unanimitate:

  • Ca ma intreaba unul ce face celalalt in loc sa isi vorbeasca;
  • Ca vorbesc urat unul de celalalt in prezenta mea;
  • Ca se cearta mereu si simt ca se urasc;
  • Ca isi transmit mesaje prin mine;
  • Ca se cearta in privinta mea si nu ma intreaba niciodata care este parerea mea;

De asemenea, am avut ocazia sa cunosc si copii cu parinti divortati care sunt veseli, relaxati si accepta situatia parintilor cu relativa usurinta. Ei au de regula un numitor cumun: parintii lor au o relatie armonioasa! Sunt convinsa ca nu a fost usor pentru parintii respectivi, probabil au facut compromisuri si fac in continuare, insa ei au inteles ce inseamna iubirea adevarata.

Au inteles ca divortul nu este despre cine castiga, despre care pe care, ci despre a aseza pe fagasul ei noua realitate. Stiu ca raman dureri, frustrari, lucruri nespuse sau prea mult spuse. Dar prietena mea bine spunea: „ar trebui sa aleg intre a avea dreptate castigand un razboi care imi  consuma energia si intristeaza copilul, sau a merge in continuare pe drumul meu relaxata si cu un copil linistit”.

Au inteles ca nu exista nici un motiv pentru care copilul trebuie sa aleaga intre parinti. Nu-i treaba lui care e mai destept, sau care a avut dreptate. El isi vrea ambii parinti, ii iubeste si daca ii si vede din cand in cand facand echipa, este fericit. Un copil niciodata nu ar trebui sa aleaga intre parinti si nu ar trebui sa astepte cu dor un parinte, doar pentru ca celalalt crede ca are dreptul sa le interzica comunicarea.

Au inteles ca un copil trebuie sa inteleaga ca nu a ramas fara unul dintre parinti, ca divortul nu este in nici un caz din vina lui si ca o despartire nu este motiv de razboi, ci mai dregraba poate fi vazut ca un inceput nou de drum.

Fostii parteneri, parintii, care reusesc sa depaseasca cu demnitate, iubire si intelegere o etapa atat de grea in viata, ofera copilului cel mai puternic exemplu de succes, de folos in viitor la gestionarea propriilor crize, care vin fie ca vrem sau nu, pe parcursul vietii.

*sursa foto: www.fianancialgazette.co.wz

Scrisoare pentru copiii mei

DSC_4172-1 - Copie

 

 

 

 

 

 

 

 

Dragii mamei,

Cum sunteti voi, nu a mai fost nimeni si ce traiti voi, n-a mai trait nimeni. Sigur veti invata propriile lectii de viata, unele insotite de multa suferinta, dar totusi, tineti seama de sfaturile mele, caci poate va vor face drumul mai lin:

TOTUL TRECE IN VIATA si bune si rele, mereu trec toate, nimic nu ramane neschimbat;

NIMENI NU VA POATE LUA CE SUNTETI, caci voi nu sunteti ce aveti. Daca va identificati cu ceea ce aveti, veti fi mereu nefericiti;

CE DETII, TE DETINE! Feriti-va sa munciti doar ca sa puteti intretine ce ati agonisit, caci va pierdeti libertatea;

PUTINE IUBIRI SUNT PENTRU TOTDEAUNA, dar iubirea voastra pentru voi insiva, este una din iubirile care pot fi permanente. Iubiti-va pana la luna si la stele. Oferiti-va voua, in primul rand, cele mai frumoase emotii, apoi aveti grija celorlalti;

FITI CONFORTABILI CU SINGURATATEA, caci singuri ne nastem, murim si trecem prin cumpene in viata. Nu faceti compromisul de a accepta in jurul vostru oameni nepotriviti doar ca sa nu fiti singuri;

AVETI GRIJA DE CORPUL VOSTRU, caci este trist cand implinirile sufletului vostru vor fi umbrite de un corp caruia nu- i este bine;

IUBITI PUR SI SIMPLU, fara sa asteptati marea cu sarea in schimb, ca sa va feriti de multe dezamagiri ingrozitoare;

ASTEPTATI CE E BUN mereu de la viata voastra, indiferent cat va va fi de greu poate la un moment dat;

LUPTATI PENTRU VISELE VOASTRE, exact ca broscuta din pilda, care a reusit sa urce dealul inalt, pentru ca era surda si nu auzea cum i se striga in continuu ca nu va putea;

TINETI CAPUL SUS, NU VA PLANGETI SI FITI DEMNI, caci in viata, cu totii avem greutati. Diferenta o face atitudinea cu care le depasim;

INCONJURATI-VA MEREU CU OAMENI INTERESANTI, DE LA CARE AVETI DE INVATAT si nu uitati sa fiecare zi sa fiti curiosi si disponibili in a primi invataminte noi;

ZAMBITI SI AJUTATI, caci o zi fara zambet sau o mica bucurie facuta voua sau altcuiva este o zi irosita;

FITI COPII, nu uitati ca inauntrul vostru este permanent copilul care ati fost, dati-i voie sa se joace, sa faca nazbatii, sa se distreze si sa nu ia viata prea in serios.

NU FACETI RAU INTENTIONAT NICI UNEI FIINTE;

CITITI;

RUGATI-VA!

Cu dragoste,

MAMA

Cum, fara asteptari?

mama si copilul

Tot aud in ultimul timp despre a trai, in libertate deplina, fara asteptari. Cum adica, fara asteptari?

Pai si progresul nostru, a merge mai departe in viata avand un scop, o ratiune, niste ambitii personale si profesionale? Cum putem face lucruri, cum putem merge mai departe, daca suntem oameni normali, cu familii, copii, catei si locuri de munca, fara a asteptam nimic?

Eu astept tot timpul cate ceva: de la Dumnezeu sa ma tina sanatoasa, dar mai ales sa-i tina sanatosi pe cei pe care ii iubesc pana la stele, de la copiii mei sa fie fericiti si sa creasca in pace, de la  univers sa imi ofere cand si cand ca din senin o raza de soare, un curcubeu, o ploaie de vara, o oportunitate, o iubire frumoasa. Am si asteptari concrete, cotidiene, cum ar fi sa se aprinda lumina cand apas pe buton, sa porneasca masina si cand sunt -25 de grade, sa gasesc deschis la magazin cand merg la cumparaturi.

Cred ca a pune lipsa asteptarilor pe soclu este un pic fortat, in contextul in care suntem oameni normali, perfect integrati si traim alaturi de oameni sau alte  fiinte pe care le iubim enorm. Sigur, poate conceptul se potriveste uni calugar budhist al carui intreg  univers e complet diferit de al nostru.

Dar sa arunce piatra, cel care nu asteapta sa aiba copilul sanatos si in viata, sa aiba parintii alaturi cat mai mult timp, sa primeasca un strop de iubire si poate o mangaiere cand se simte un copil pierdut in lumea asta mare, sa primeasca o privire calda si un sarut pasional de la cel sau cea de care e indragostit, sau de ce nu, cel care accepta sa traiasca fara planuri, fara proiecte, fara sa creioneze si sa proiecteze idei despre viitor care creeaza asteptari.

Cred ca povestea nu este despre asteptari, ci despre acceptari. Despre a accepta toate lucrurile pe care universul ti le serveste fara drept de apel, despre a accepta viata, cu drumul ei usor sau greu, trist sau vesel, cu sau fara iubire, cu vand sau soare.

Despre a te lasa dus de val, cu zambet, fara a-ti pierde valorile proprii, fara a inceta sa fii tu, fara a permite celorlalti sa schimbe ce ai gasit sau construit tu, bun, in tine.

Eu cred ca este despre acceptare, constientizare, deschidere, explorare.

Evaluarea medicala a sportivilor

Nu pretind ca sunt informata, nici ca ceea ce am trait eu este o generalizare a modului in care sunt evaluati din punct de vedere medical sportivii, dar ma simt datoare sa povestesc intamplarea traita, pentru ca eu am fost ani de zile intre sportivii care au facut vizita medicala constant la centrul de medicina sportiva si de fiecare data cand ramaneam fara aer in timpul antrenamentului, mi se spunea „continua, daca evaluarea medicala e buna, nu ai sa mori de inima”. Nu am murit, dar in contextul celor vazute la acelasi centru acum, cu ochii adultului, ma consider norocoasa. Si din pacate e tragic, ca nu sunt atat de norocosi toti sportivii. Iata, unii dintre ei, cad secerati pe teren si mor sub ochii neputinciosilor medici si colegi. Dar sa revin la poveste.

Baietelul meu a avut nevoie de o evaluare cardiologica in perspectiva practicarii unui sport si mi s-a spus ca singura evaluare acceptata este cea de la centrul de medicina sportiva. Cand auzi „ei sunt singurii care fac astfel de evaluari”, deja iti imaginezi centrul ca o nava spatiala superperformanta, cu doctori brici care sunt acolo sa contribuie la performanta sportivilor romani (ca inteleg ca tot pe acolo isi fac toti, ca pe vremea mea, vizita medicala). Ei bine….

Nu mai vorbesc despre stangacia administrativa a celor care au stabilit ca trebuie sa mergi in 3 birouri la 3 etaje diferite ca sa achiti o consultatie. Nici despre faptul ca am regasit in hol acelasi dulap cazut partial de acum 25 de ani. O sa va spun strict ce am patit cu doamna doctor de la cardiologie, cea care isi pune „bifa” de exemplu, pe siguranta de a alerga continuu timp de 90 de minute a unui fotbalist.

Am asteptat o ora pe hol. Ma rog, ea a venit dupa jumatate de ora dar s-a scuzat ca mai are cateva lucruri de facut. Intr-un final ne-a poftit in cabinet si cand am tras aer in piept sa-i spun ce nevoie avem, m-a oprit cam spunand: „Stati sa va lamuresc cu cateva aspecte ca sa nu avem discutii ulterior” . Si a vorbit vreo 10 minute continuu despre tot felul de aberatii legate de legalitatea centrului, despre inabilitatea ei profesionala de a consulta copii, despre lipsa aparaturii, etc. Cand a inceput sa citeze din legislatia drepturilor omului si sa-mi spuna ca sunt inconstienta daca imi las copilul pe mana ei, am oprit-o si am iesit din cabinet cu copil cu tot.

M-am dus glont la secretariat unde mi s-a spus ca trebuie sa fiu diplomata cu doamna doctor daca vreau sa imi consulte baietelul. Mai apoi, oficial, am fost informata ca nu sunt prima sau singura patita, ca doamna doctor are probleme cu nervii, este proaspat externata de la spitalul de boli mintale si inca este in activitate pentru ca nu exista baza legala ca ea sa poata fi inlocuita.

Mi s-a spus ca s-ar putea lua masuri, doar daca reclama clientii. Clientii sunt sportivii, echipele de copii incepand de la 7-8 ani. Ma astept deja ca o parte numeroasa dintre ei sa fi facut plangere la colegiul medicilor….

Nu-i povestea mea tragica, pentru ca baiatul meu nu e sportiv de performanta si din fericire am obtinut chiar in acea zi un disgnostic de la un cardiolog pediatru minunat.

Dar e tragic pentru toti acei copii care stateau cuminti in sala de asteptare ore intregi, sa primeasca acceptul de a se epuiza pana la limita, pe drumul lor spre a tine drapelul romanesc in mana pe podium, ca va pot garanta ca la asta viseaza fiecare dintre ei. Si primesc un aviz de la un medic care mi-a spus ”am doar stetoscop, nu sunt pediatru, nu vreau sa consult si nu ma intereseaza ce problema aveti”.

Este tragic pentru cei din sistem, care stiu ca astfel de personaje ne evalueaza sportivii, ca se prevaleaza de baza legala si nu lupta sa ofere siguranta acestor copii.

Este tragic pentru noi, ca acceptam un astfel de tratament pentru ei.

Este cititul o corvoadă?

Am povestit la emisiunea Meditatii la Minut, impreuna cu minunata doamna Cristina Trepcea Suhan, la Radio Itsy Bitsy, despre copiii care indragesc sau nu lectura si strategia prin care ii putem influenta.

Cum îi ajutăm pe copii să citească cu plăcere?

Aud din ce în ce mai des întrebările: De ce nu mai citesc copiii din ziua de azi? Cum să îi fac să citească?
În primul rând, nu sunt de acord cu afirmația că nu citesc copiii. Cred că percepția este dată în parte de diferența între generații. Nouă, generației de adulți ne place să credem că noi am fost mai harnici decât sunt copiii de astăzi. Sunt de acord că există și copii care nu citesc, cum erau și acum 20 de ani. O parte dintre ei poate, resping lumea minunată a lecturii tocmai sub influența indirectă, părinților sau a profesorilor.
Dacă ești părinte sau profesor de copil mic, care încă nu citește, sau de copil mare, căruia nu-i plac cărțile, iată ce îți propun să ai în vedere:
· Copilul nu face neapărat ce i se spune, ci mai degrabă ce vede în casă. Dacă vrei să ai un copil care citește, ar fi bine să te vadă citind de plăcere. Foarte mulți dintre părinții care mă întreabă cum să determine copilul să îndrăgească lectura, nu o îndrăgesc la rândul lor, sau nu citesc frecvent în timpul liber de plăcere.
· Niciodată, niciodată nu îl pedepsi pe copil punându-l să citească.
· Nu folosi cuvântul TREBUIE asociat cu lectură. Copiii resping din start tot ceea ce este obligatoriu. Așa încât, dacă ești profesor nu le da lista obligatorie de lecturreading-kidsă. Alege împreună cu ei lista, sau fă-le listă de recomandări. Dacă ești părinte, ajută-l să aleagă ce vrea să citească. Știu că librăriile sunt pline de cărți nepotrivite deși ele se află la raionul de carte pentru copii, dar dacă te informezi înainte, îl poți ajuta să aleagă dintr-o plajă de cărți potrivite, ceva ce îl interesează.
· Trebuiesc stabilite clar obiectivele acestei activități. Din punctul meu de vedere, copilul citește ca să prindă gustul lecturii și ca să exerseze, astfel încât, prin exercițiu să perfecționeze acesta deprindere. Nu văd motive pentru care să forțăm copiii să citească un anumit text, adesea neadecvat vârstei mici. Nu înțeleg de ce TREBUIE să le impunem o listă anume de autori, sau cărți cu limbaj arhaic, cărți cu mesaj trist, violente sau pur și simplu texte foarte grele, pe care nici noi nu suntem capabili să le citim cu plăcere. Nu înțeleg de ce să nu-i lăsăm să citească exact ce vor, atât timp cât ne asigurăm că vorbim despre o lectură frumoasă, care conține mesaje potrivite pentru ei. Nu înțeleg de ce se aduc în clasele mici lecturi grele, urâte, povești care sunt aproape de groază, doar sub pretextul „clasicului” și pentru că le-am citit și noi. (Nu mai contează că noi am citit în clasa a VI-a ce le cerem lor în clasa a III-a. Asta nu face decât să strice bucuria copilului de a citi!). Doar pentru că așa se face? Cine spune asta?
· Având în vedere că, la clasele primare, lista de lectură nu este stabilită prin curricula școlară, ci de către învățător, acesta ar trebui să nu se bazeze pe experinta proprie de acum 20 de ani, ci să găsească variante actuale de povești/texte interesante pentru copii.
Pentru ca subiectul să prezinte interes pentru copil, ar trebui să fie conectat la universul acestuia. Copiilor le plac subiectele simple, amuzante, care au legătură cu activitățile lor cotidiene, cu grupul de prieteni si temele fantastice, cărți cu roboți, masini, minioni etc.
· Sunt mulți copii nediagnosticati oficial, care suferă de dislexie. Copilul dislexic citește și scrie foarte greu, el nu poate asocia simbolul care reprezintă litera cu sunetul respectiv. Adesea, copilul dislexic este considerat ca fiind leneș sau lipsit de lipsit de interes, iar procesul de învățare este chinuitor. Corect diagnosticați, copiii cu dislexie pot fi ajutați să deprindă scrisul sau cititul prin metode specifice. Sunt în lume dislexici care au devenit scriitori de succes sau oameni de afaceri, această afecțiune neavând nici o legătură cu potențialul sau inteligența copilului.
· Piața de carte de copii ar putea fi mai rafinată, iar editurile mai atente la cărțile pe care le publică. Poate ar trebui ca în librării să existe mai multe exemplare nesigilate pe care profsorii să le poată lectura ca să le poată apoi recomanda copiilor.

Noi la Butterfly, am demarat un proiect de recomandări, în speranța că vom reuși să ajutăm părinții să aleagă mai ușor cărți potrivite pentru copiii mici.

 

 

Copilul care se joacă, învață!

invatarea prin joaca
• Când copiii se joacă, interesul lor este îndrumat de propriul instinct. Ei sunt determinați să rezolve problemele care formează mediul lor înconjurător, fizic și social.
• Când copiii se joacă, ei experimentează posibilitatea de a deveni mai flexibili în gândirea lor și în rezolvarea problemei. Procesul acesta este mult mai important decât rezultatul pe care îl obțin.
• Când copiii se joacă, ceea ce fac sau creează, de multe ori, exprimă ceva diferit. Ei reprezintă experiențele lor în simboluri. Jucându-se în acest fel, încep să gândească abstract.
• Când copiii se joacă, vorbesc mai mult. Ei folosesc cuvinte multe și vorbesc pentru o perioadă de timp mai lungă decât în alte situații.
• Când copiii se joacă cu obiecte, ei descoperă la ce pot fi folosite acestea. Ei învață proprietățile obiectelor și înțeleg mai bine folosința lor în mediul înconjurător.
• Când copiii se joacă, ei sunt devotați activității. Atenția lor nu poate fi schimbată ușor.

Adulții recunosc că jocul este esențial pentru dezvoltarea copilului. Este necesar precum odihna și mâncarea. Cei care au scris „declaratia drepturilor copilului” pentru națiunile unite au cuprins dreptul la joacă paralel cu drepturile la nutriție sănătoasă, la adăpost, ajutor medical și educație.
Materialele și echipamentul sunt importante, însă ele nu trebuie să fie prea complicate.Cel mai important lucru este acela că educatoarele, părinții și profesorii de orice fel să încurajeze jocul copilului fără că acesta să fie complicat.
Jocul însă nu este suficient, adulții trebuie să creeze condiții pentru că fiecare copil să învețe din propriile sale acțiuni, activități și observații. Trebuie, de asemenea, să li se vorbească despre caracterul oamenilor și lucrurile care îi înconjoară. Ei trebuie să fie încurajați pentru a învăța cât mai mult. Prin joacă, copiii ajung să înțeleagă realitatea și își creează noi feluri de a o aborda.

Mădălina Gidiuță, grădinițele Butterfly: “Trebuie să învățăm copiii să fie oameni”

Mădălina Gidiuță, fondatoarea rețelei de grădinițe Butterfly, a fost invitata Wall-Street 360 în săptămâna dedicată antreprenoriatului feminin.

p_195852_760x420-00-89

Citește mai mult: http://www.wall-street.ro/articol/Lifestyle/195852/madalina-gidiuta-gradinitele-butterfly-trebuie-sa-invatam-copii-sa-fie.html#ixzz42sCzhdmx

Cărţi iubite de copii – Scoala Butterfly – Gruffalo


,,Gruffalo” este o poveste în versuri pentru copii, scrisă de Julia Donaldson şi ilustrată de Axel  Scheffler. Tradusă în limba română de Florin Bican, ,,Gruffalo” a fost publicată în România de editura Cartea Copiilor, bucurându-se de un cuvenit succes.

Vezi continuarea pe: http://www.scoalabutterfly.ro/carti-iubite-de-copii/

 

 

 

 

Integrarea copiilor în colectivitate

copii spateDe regulă, părinţii sunt foarte anxioşi vis a vis de momentul integrării în colectivitate. În familie este un eveniment major care generează multe emoţii ale adulţilor din preajma copilului, pe care acesta le simte în mod categoric. Aşa încât, cu cât suntem mai fricoşi şi mai îngrijoraţi, cu atât anxietatea copilului va fi mai mare şi implicit procesul integrării în colectivitate, mai complicat.

Noi deseori constatăm că mai grea este acomodarea părintelui, decât cea a copilului la grădiniţă.

Iată când putem considera  că este pregătit copilul pentru colectivitate:

  • când devine independent, în jurul vârstei de 1 an şi 8 luni. Copiii mai mici se acomodează mai repede în colectivitate, cu recomandarea ca aceasta să se facă treptat şi nu în decursul a 10 ore pe zi, 5 zile pe săptămână;
  • când simţim că are nevoie de socializare şi însuşirea de cunoştinţe, pentru care simt nevoia unui sprijin de specialitate;
  • când mama se reîntoarce la serviciu şi nu consideră bona ca fiind o alternativă fericită pentru creşterea copilului.

Sfaturile mele cu privire la integrare ar fi:

  • Să mergem la gradi când am gasit un loc potrivit, care sa se potrivească valorilor noastre şi viziunii în privinţa educatiei;
  • Să ne asigurăm că grădiniţa este autorizată de catre ARACIP, prin OM să funcţioneze;
  • Să nu alegem toamna, pentru integrare, dacă acest lucru este posibil;
  • Să povestim copilului despre grădiniţă intr-un mod natural şi plăcut. În nici un caz să nu permitem adulţilor să creeze în jurul idei de grădiniţă o pârghie de manipulare („vezi tu ce te aşteaptă la grădiniţă dacă nu eşti cuminte”, „stai că te duci tu la gradiniţă şi îţi trec nazurile astea” etc.);
  • Să vizitaţi împreună grădiniţă, eventual să mergeţi la joacă în perioada în care se fac activităţile în afara programei şcolare pentru ca atunci când rămâne la grădi, copilul să nu meargă într-un loc pe care nu l-a mai văzut niciodată;
  • când am hotărât înscrierea, nu trebuie să ne răzgândim, pentru că, dacă copilul sesizează că cedăm presiunii, va insista să pună presiune de câte ori nu va dori la grădiniţă, iar demersul acesta devine extrem de obositor;
  • să luam în considerare că există locuri minunate şi educatori pasionaţi care îndrumă cu iubire copiii în primii lor paşi la şcoală şi fac echipă frumos cu părintele în procesul de educaţie.

Cred însă că dincolo de sugestiile mele, un rol foarte important îl are grădiniţa, atmosfera şi modul în care reuşeşte să ofere părintelui şi copilului un sentiment de siguranţă şi comfort.

Page 2 of 10

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén