Am asistat cu tristete in contextul activitatii mele profesionale la momente dureroase, triste, penibile, ilare, puse in scena de parinti care par ca uita si ca sunt parinti dar si ca la un moment dat in viata lor, au mers cu iubire de mana, pe un drum comun cu fostul partener.

Am alinat fetisoare triste, lacrimi, intrebari, dureri care insotesc astazi copilul si mai tarziu adultul, poate pentru toata viata. Stiu adulti ai caror parinti au divortat, care simt in relatiilor lor disfunctionale bagajul emotional trait odata cu divortul parintilor. Ce este interesant, este ca evidentiaza ca fiind amintiri dureroare ce au facut parintii in contextul divortului si nu despartirea: „nu si-au vorbit ani intregi”, „tata nu m-a cautat”, „am trait ani de zile cu convingerea ca au divortat din cauza mea” etc…

Cand un cuplu divortdivortuleaza, cea mai mare preocupare are legatura cu copiii. Partenerii uita de regula de fricile, nesiguranta, dorul, tristetea proprie si se preocupa in primul rand despre cum sa faca asa incat copilului sa ii fie cat mai usor. Cu toate astea, am avut ocazia sa descopar foarte des neputinta unor parinti, de altfel oameni destepti si educati, de a gestiona corect despartirea, asa incat sa fie cat mai putin traumatizanta pentru copii, desi asta isi propusesera initial.

Am vazut copii tristi, pe care atunci cand i-am intrebat ce ii deranjeaza la separarea parintilor, mi-au raspuns aproape in unanimitate:

  • Ca ma intreaba unul ce face celalalt in loc sa isi vorbeasca;
  • Ca vorbesc urat unul de celalalt in prezenta mea;
  • Ca se cearta mereu si simt ca se urasc;
  • Ca isi transmit mesaje prin mine;
  • Ca se cearta in privinta mea si nu ma intreaba niciodata care este parerea mea;

De asemenea, am avut ocazia sa cunosc si copii cu parinti divortati care sunt veseli, relaxati si accepta situatia parintilor cu relativa usurinta. Ei au de regula un numitor cumun: parintii lor au o relatie armonioasa! Sunt convinsa ca nu a fost usor pentru parintii respectivi, probabil au facut compromisuri si fac in continuare, insa ei au inteles ce inseamna iubirea adevarata.

Au inteles ca divortul nu este despre cine castiga, despre care pe care, ci despre a aseza pe fagasul ei noua realitate. Stiu ca raman dureri, frustrari, lucruri nespuse sau prea mult spuse. Dar prietena mea bine spunea: „ar trebui sa aleg intre a avea dreptate castigand un razboi care imi  consuma energia si intristeaza copilul, sau a merge in continuare pe drumul meu relaxata si cu un copil linistit”.

Au inteles ca nu exista nici un motiv pentru care copilul trebuie sa aleaga intre parinti. Nu-i treaba lui care e mai destept, sau care a avut dreptate. El isi vrea ambii parinti, ii iubeste si daca ii si vede din cand in cand facand echipa, este fericit. Un copil niciodata nu ar trebui sa aleaga intre parinti si nu ar trebui sa astepte cu dor un parinte, doar pentru ca celalalt crede ca are dreptul sa le interzica comunicarea.

Au inteles ca un copil trebuie sa inteleaga ca nu a ramas fara unul dintre parinti, ca divortul nu este in nici un caz din vina lui si ca o despartire nu este motiv de razboi, ci mai dregraba poate fi vazut ca un inceput nou de drum.

Fostii parteneri, parintii, care reusesc sa depaseasca cu demnitate, iubire si intelegere o etapa atat de grea in viata, ofera copilului cel mai puternic exemplu de succes, de folos in viitor la gestionarea propriilor crize, care vin fie ca vrem sau nu, pe parcursul vietii.

*sursa foto: www.fianancialgazette.co.wz