conversatie cu o batranicaM-am asezat azi pe o banca in centrul Brasovului. Eram singura.

Curand s-a asezat langa mine o batrana de 87 de ani, mica, senina, pe care am simtit nevoia sa o intreb daca are nevoie de ajutor in timp de se straduia sa stearga banca.
Nu avea nevoie, asa cum am crezut, avea insa mare nevoie sa o ascult. Sa-mi povesteasca cine e, sa-mi spuna ca a ramas singura pe lume desi era dintr-o familie cu 13 frati si avusese la randul ei sot si copil, sa-mi spuna cum era cand era tanara, cat de vesela si plina de viata, asa cum era de altfel si acum.

Am ascultat-o mult, am incercat sa tac, caci nu ar fi ajutat altceva. La final, cand mi-am cerut scuze si i-am spus ca trebuie sa plec, mi-a spus ca daca mi-e rau vreodata, sa ma gandesc la ea, ea o sa simta si o sa se roage pentru mine.
Mi-au dat lacrimile si am multumit in gand ca am avut timp, rabdare si m-am intrebat cat de des oare am ratat ocazia sa ascult pe cineva care avea nevoie.
Mi-a ramas la ea sufletul in seara asta, era tare senina si simpatica si m-am intrebat cum poate oare timpul sa stearga orice suferinta si sa ne lase senini si buni?

 

M-am gandit sa va povestesc si voua si sper ca poate, cand aveti timp, sa oferiti si voi cateva minute cadou cuiva, pentru ca sunt multi oameni singuri, care uneori nu au nevoie de ceva material, ci doar de timp si putina empatie.