Madalina Gidiuta

Blog Personal

Category: Scoala parintilor (Page 2 of 11)

Cateva idei despre inscrierea la scoala

Recent am organizat un workshop marca “Scoala Parintilor”  pentru parinti care urmeaza sa inscrie copiii la scoala si, bazandu-ma pe preocuparile  lor legate de scoala am structurat cateva puncte de interes legate de acest subiect:

  1. Calendarul pentru etapele inscrierii la scoala se stabileste prin Ordin de Ministru si se da publicitatii in preajma fiecarui inceput de an calendaristic, dar asta nu inseamna ca nu poate fi cautata viitoarea scoala mai devreme.
  2. Scoala se alege in primul rand tinand cont de proximitate. Copilul tau nu va vrea sa petreaca doua ore pe drum zilnic, crede-ma!
  3. Cand alegi scoala, fii atent care este programul scolii. Daca este o scoala foarte aglomerata poate sa invete de la 11 la 15 si s-ar putea sa incomodeze foarte tare programul familiei acest fel de orar. Deasemenea, vezi daca au scoala dupa scoala sau daca este un after school disponibil pe traseul dintre scoala si casa. Eu personal recomand ca, daca exista vreo varianta in care copilul sa stea acasa dupa scoala, macar la clasele primare, sa alegeti aceasta varianta. Mi se pare foarte lung un program de 10 ore la aceasta varsta.
  4. La clasa pregatitoare nu se dau teme. Iar mai tarziu scolarul trebuie faca temele singur. Acesta este rolul temelor, in nici un caz rolul lor nu este sa le reamintim membrilor familiei materia scolara. Atentie mare la invatatoarele zeloase care parcurg materia de clasa I la clasa pregatitoare, sau care dau teme excesive in ciclul primar. Nu este in regula si nu ajuta.
  5. Alegeti invatatoarea sau invatatorul dupa cum simtiti voi si copilul. Nu dupa recomandare. Daca va vorbeste doar despre ea/el si ce planuri are cu clasa, daca pare ca este concentrata pe ea si nu pe copii, daca vedeti un avant in a pedepsi continuu, daca simtiti un sentiment de scolar scos la tabla in preajma ei, mai cautati si alte variante.
  6. Invatatorul potrivit este cel care reuseste sa se conecteze cu fiecare copil in parte. Poate sa fie extraordinar de bine pregatit din punct de vedere academic, dar sa nu reuseasca sa transmita copiilor ce are de transmis.
  7. Nu va grabiti daca copilul nu are varsta obligatorie pentru inscrierea la scoala. Pot sa fie bine pregatiti din punct de vedere academic, dar se poate sa nu fie pregatiti emotional pentru aceasta schimbare majora. Cel mai bine este sa intrebati educatoarea despre momentul potrivit pentru inscriere. Ea vede si altceva decat vedeti voi.  Totusi, trebuie sa stiti ca daca merge la pregatitoare si nu se poate acomoda, il puteti retrage fara nicio explicatie si reinscrie anul urmator.
  8. Odata aleasa scoala, mergeti sa o vedeti, parcurgeti drumul impreuna, cumparati rechizite si faceti planuri. Dupa ce incepe scoala, tineti aproape de ceea ce se intampla, asculta zilnic ce a fost bine si rau la scoala, fiti prezenti si oferiti suport si intelegere copilului in acest inceput important pentru el si transmiteti permanent sustinere neconditionata.
  9. In scoala primara copilul trebuie sa dezvolte stima de sine, sentimentul ca poate, spiritual de echipa. Este esential sa nu se puna presiune pe copii, sa nu fie obsesiv comparati intre ei si din punctul meu de vedere in niciun caz sa nu mearga la concursuri scolare.
  10. Copiii invata in continuare prin joc. Au nevoie de autonomie si libertate si nu trebuie sa fiti surprinsi ca nu dau doi bani pe teme si nu au nici o pornire spre autodisciplina, isi pierd ghiozdanul, hainele si pare ca nu se vor da niciodata pe brazda.
  11. Indiferent cat va straduiti sa faceti alegerea corecta, se poate sa o dati in bara cu scoala. Asta nu inseamna ca ati distrus copilul pe viata. Totul poate fi schimbat, schimbarile in bine se asimileaza foarte repede iar schimbarile, in general, nu traumatizeaza copilul asa de tare precum isi imagineaza parintii.

sursa foto: www.allevents.in

Daca vrei sa creasca bine, lasa-l sa creasca!

La varsta fiului meu, 11 ani si jumatate, am plecat insotita de doua fetite de 9 ani la Sfantu Gheorghe, urmand sa ne astepte la gara un antrenor. Antrenorul nu era acolo, nu mai stiu de ce si nici nu cred ca s-a obosit cineva vreodata sa imi spuna de ce. Cert este ca m-am trezit fiind cea mai mare dintr-un grup de copii, intr-o gara la ora 10 seara, cu cativa oameni care nu vorbeau romana desi eram in tara mea. Nu stiu ce a fost in suflletul tatalui meu cand am sunat acasa, dar stiu ca mi-a spus: “Tu te descurci, stai linistita, o sa fii bine, iar asta mi-a dat o liniste incredibila!” Am fost in stare sa explic cine sunt si ce fac eu acolo si s-a gasit o solutie pentru noi pana a doua zi, cand si-a adus aminte grupul nostru ca existam. Imi amintesc de aceasta intamplare de fiecare data cand vad un parinte care insista sa faca pentru propriul copil ce el, copilul, s-ar descurca foarte bine sa faca singur.

Mi-am amintit intamplarea si ieri, cand mi-a povestit una dintre colegele mele ca avem un baietel la after school care a iesit dezbracat din baie spunand ca el nu stie sa se stearga. Va dati seama ce a simtit el?

Sigur, am scris mai sus doua exemple de copii mari, dar totul incepe inca de la gradinita. La interviul de inscriere, toata lumea vorbeste aproape exclusiv despre achizitii academice.

In ce limba predati? Ce materii aveti? Ce optionale?

Cam cat lucreaza zilnic, ca al meu face de acasa socoteli si stie litere si nu vreau sa regresesze?

Nu ca-i al meu, dar sa stiti ca este foarte avansat!

Cand il iau, as mai lucra pe caiete ceva!

Credeti sau nu, intrebarile de mai sus le pun de regula parinti de copii de 2-3 ani si le pun cu cea mai profunda dragoste pentru copii si cu o frica la fel de profunda ca nu vor fi ai lor copii, la fel de buni ca ceilalti. La ce, oare sa fie buni? Ca astazi nici nu stim pentru ce ii pregatim academic, ce meserii vor mai exista peste 20 de ani si ce vor trebui sa stie.

Bine, bine, sa stie engleza, karate, balet, franceza si sah, dar, sa se imbrace si sa se dezbrace? Sa manance altfel decat pasat? Sa mearga la toaleta? Sa se stearga la fund? Sa imparta ce este al lui?

Daca eu voi mai avea un copil mic, sau daca as fi  in locul fiecarui parinte de copilas mic, as incerca sa nu fac in locul lui nimic din ce poate sa faca singur. Nu as permite niciunei bone sa se faca indispensabila, niciunuia dintre bunici sa isi arate iubirea excesiva facand lucruri in locul copilului. Si in niciun caz nu as mai face lucruri in locul copilului meu pentru ca ma grabesc si nu am timp sa il astept. L-as lasa sa isi puna pantofiorii invers, sa isi buna bluza pe dos, sa se lege gresit, sa isi puna geaca singur. Nu i-as indesa caciula pe cap, l-as lasa sa se umple de apa si noroi apoi sa se schimbe, sa puna mainile peste tot chiar daca le baga in gura……l-as lasa!

Eu cred foarte mult ca stima de sine si increderea in propia persoana nu se construieste cand repetem obsesiv copilului “tu esti cel mai bun” ci atunci cand el vede ca se poate descurca singur in cat mai multe situatii. Atunci cand simte ca si daca a dat-o in bara, poate repara. Atunci cand isi da seama ca poate singur sa isi duca si reusitele, dar mai ales esecurile.

Dupa mine, cel mai bun mod de a ne raporta la cresterea copilului, este sa ii stam in spate si  sa ne gasesca acolo la nevoie, cand se intoarce spre noi, nu sa il ducem noi in fata unde ne dicteaza ambitiile, sperantele dar mai ales fricile noastre. Cum bine am ascultat ca spunea Oana Moraru recent, “Daca vreti sa cresteti copii buni, de success, lasati-i in pace sa creasca!”

Relatia cu adolescentii

Am participat la Conferinta Epik Talk, la care s-au abordat relatiile de calitate privite din mai multe perspective. Asa cum am scris imediat dupa eveniment, am avut privilegiul sa vad “crema” speakerilor din acest domeniu, asa incat am incercat sa fiu un burete care absoarbe informatii.

Singurul speaker pe care nu il stiam pana la conferinta, este psihologul Diana Stanculeanu, care a vorbit despre relatia parinte- adolescent si am sa incerc sa redau partial ce a povestit Diana, pentru ca informatia mi se pare utila fiecarui parinte debusolat care nu intelege unde a disparut copilasul dragut si innocent si ce este cu personajul ciufut,

plictisit, arogant si impertinent care a rasarit brusc in locul dragalasului.

Ce am invatat in primul rand a fost ca adolescenta se declanseaza putin mai devreme decat la generatia precedenta, dar foarte devreme raportat ciclurile de evolutie in viata omului. Istoric vorbind, datorita faptului ca a crescut foarte mult durata de viata, adolescenta apare intr-un alt moment al vietii. Daca de-a lungul istoriei o fata de 15 ani nu se intreba prea mult daca se se marite si sa faca copii, acum intrebarea “sunt pregatita sa fac copii?” apare in jurul varstei de 30 de ani iar adolescentei care viseaza la 15 ani la dragostea eternal alaturi de primul prieten, ii spune mama “lasa prostiile, ca ai teza”.

Ce se intampla de fapt cu copiii la adolescenta?

  • Evolutiv, tinerele exemplare sunt pregatite de natura ca orice alta specie sa paraseasca cuibul, respectiv parintii si sa apartina unui nou grup …..“ciudatii aia de la scoala pe care si i-a ales, ca nu stiu ce vede la ei de ii asculta atat”;
  • Creierul secreta astfel un nivel foarte scazut de serotonina si un nivel la fel de scazut de dopamina si apare ciufutul, plistisitul, superficialul care nu ar face nimic util; creierul adolescentului este foarte asemanator cu creierul unei persoane depresive;
  • Corpul mai are o asemenea evolutie fulminanta doar in primul an de viata, iar asta devine coplesitor pentru adolescent.

Datorita acestor schimbari majore, adolescentul cauta permanent cai prin care sa obtine o stare imediata de bine. Asta il poate face sa se puna in situatii periculoare sau poate capata obiceiuri adictive (fumat, alcool, droguri, sex, mancare). Totodata, creste influenta grupului la care adera si scade masiv influenta parintilor.

Ce putem face noi, parintii?

  • Sa intelegem ca responsabila este natura si nu suntem noi vinovati (fara “ce-am facut de mi-a dat Dumnezeu un copil ca tine?”. Pentru copilasii nostrii am fost eroii absoluti. Ca sa se poata desprinde de cuib, ca sa devina autonomi, au nevoie sa ne vada cu calitati si defecte si sa ne coboare de pe soclu.
  • Sa fim blanzi si empatici. Trantitul usii este despre ei, nu despre noi! Cand el tranteste usa in fata mea, eu trebuie sa strig bland: “Esti soare meu, bucuria mea si te iubesc oricum” (asta trebuie sa exersez mult ca sa iasa);
  • Sa fim atenti la ceea ce fac si nu la cum fac. Sa ii lasam sa isi aleaga atitudinea. Cum ar veni, daca duce gunoiul, trebuie sa ignoram tot ce bombane pana iese din casa cu gunoiul si dupa ce se intoarce.
  • Sa ii ajutam sa isi descopere drumul, sclipirile, sa vada ce pot face cu viata lor.
  • Sa fim prieteni cu prietenii lor, pentru ca ei ne influenteaza acum copiii;
  • Sa lasam jos controlul si sa incercam sa crestem influenta. Asta se face prin timp impreuna si comunicare.

Sa avem rabdare, asta este concluzia! Si sa intelegem ca adolescent dureaza doar vreo 10 ani, iar apoi, daca ne-am purtat bine, tanarul adult redevine cu bucurie “om de inteles”, cum zicea bunica mea.

 

Cat de mult parenting?

Intalnesc destul de des oameni care se straduiesc sa invete de la alti oameni cum sa isi traiasca viata. Cum sa iubeasca, cum sa isi conduca afacerea, dar mai ales, ma gandesc la parinti care incearca cu disperare sa invete cum sa isi creasca copilul. Care merg din curs in curs si din lectura in lectura, traind din ce in ce mai mult un sentiment de vinovatie ca nu reusesc sa faca lucrurile ca la carte.

Sigur ca orice partinte isi doreste sa fie cel mai bun parinte din lume, dar ce vreau sa spun este ca si parentingul este o moda care se schimba, la fel ca orice moda, o data la cateva sezoane.

parentingul, o moda care se schimba.

Read More

Cum ar trebui stabilite temele pentru acasa?

Inca de pe vremea cand administram un sediu de afterschool, am o neintelegere profunda si o frustrare legata de temele scolare ale copiilor. Nu am inteles niciodata de ce ajunge un copil de 7 ani sa scrie in banca pana la 5-5.30. Cine stabileste asta si cu ce drept? Are dreptul invatatorul sa decida ca viata elevilor lui, timp de 5 zile din saptamana, poate fi atat de dezechilibrata? Are el dreptul sa ia din celelalte nevoi ale copilului? Din nevoia de joaca, de autonomie, de miscare?

Are invatatorul dreptul sa ia din celelalte nevoi ale copilului? Din nevoia de joaca, de autonomie, de miscare?

Temele scolare sunt un subiect „greu” de mult timp. Sunt profesori, parinti si formatori care sustin ca nu ar trebui sa existe teme deloc. Tabara cealalta sustine contrariul.

Read More

Page 2 of 11

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén