Madalina Gidiuta

Blog Personal

Category: Traiesc si invat (Page 2 of 8)

Casatoria din dragoste

Până acum mai puțin de o sută de ani, cuvintele „căsătorie” și „din dragoste” nu conviețuiau în aceeași frază. Căsătoria era o instituție prin care se puneau în comun interesele a două familii. Soții plecau la drum cu așteptări romantice minime, iar asta nu era o abordare greșită după cum susțin, chiar astăzi, primele caste din India. Care au interzis căsătoria din dragoste, pentru că „aduce niște probleme de nerezolvat în comunitate”.

Cu alte cuvinte, că se numeau Ion și Maria sau Greta și Hans, în părți diferite ale continentului, când se căsătoreau după înțelegerea părinților lor, cei doi porneau în viața lor de adult, probabil la începutul vieții lor sexuale, cu gândul că vor munci, vor face copii repejor, iar pe la 40-45 de ani vor repeta ciclul și îi vor căsători. End of story. Surprizele erau mult prea rare…

Ce te faci acum însă cu căsătoria? Greta nu-l mai ia pe Hans și nici Hans pe Greta ca să își înceapă viață împreună, ci, mai degrabă, când și-au încheiat etapa de experimentat iubiri și dezamăgiri, de crescut cariera, de bifat experiențe și stabilit priorități, de călătorit în lumea largă. Prea târziu să mai facă un copil? Neah… Greta și-a congelat ovulele pentru momentul potrivit, ca să nu o grăbească ceasul biologic. Citescte in continuare aici

cuplu

Ce sfaturi ii dai daca este agresat la scoala?

De departe cel mai bun exercitiu de comunicare testat de mine,  ca sa pot afla ce se intampla in timpul zilei, este ce a fost bine si ce a fost rau. Povestind seara impreuna ce a fost bine astazi si ce a fost rau pentru fiecare dintre noi, reusesc sa am o imagine a vietii copiilor, inclusiv a activitatii de la scoala. Copiii traiesc din fericire foarte conectati la prezent si din acest motiv, unora le este greu sa povesteasca ce s-a intamplat la scoala din proprie initiativa, asa incat genul acesta de exercitiu ajuta mult la deschidere si comunicare.

Ca sa functioneze exercitiul, trebuie sa faci trei lucruri daca esti parinte:

  1. Asculta activ, cu toata mintea ta prezenta in discutie, fara sa intrerupi sau sa iti dai cu parerea prematur;
  2. Abtine-te sa privesti oripilat sau sa judeci ce se intampla pe la scoala sau prietenii copiilor, ca nu mai afli nimic;
  3. Ai grija sa oferi permanent sentimentul “sunt cu tine orice ar fi”.

Read More

Daca vrei sa creasca bine, lasa-l sa creasca!

La varsta fiului meu, 11 ani si jumatate, am plecat insotita de doua fetite de 9 ani la Sfantu Gheorghe, urmand sa ne astepte la gara un antrenor. Antrenorul nu era acolo, nu mai stiu de ce si nici nu cred ca s-a obosit cineva vreodata sa imi spuna de ce. Cert este ca m-am trezit fiind cea mai mare dintr-un grup de copii, intr-o gara la ora 10 seara, cu cativa oameni care nu vorbeau romana desi eram in tara mea. Nu stiu ce a fost in suflletul tatalui meu cand am sunat acasa, dar stiu ca mi-a spus: “Tu te descurci, stai linistita, o sa fii bine, iar asta mi-a dat o liniste incredibila!” Am fost in stare sa explic cine sunt si ce fac eu acolo si s-a gasit o solutie pentru noi pana a doua zi, cand si-a adus aminte grupul nostru ca existam. Imi amintesc de aceasta intamplare de fiecare data cand vad un parinte care insista sa faca pentru propriul copil ce el, copilul, s-ar descurca foarte bine sa faca singur.

Mi-am amintit intamplarea si ieri, cand mi-a povestit una dintre colegele mele ca avem un baietel la after school care a iesit dezbracat din baie spunand ca el nu stie sa se stearga. Va dati seama ce a simtit el?

Sigur, am scris mai sus doua exemple de copii mari, dar totul incepe inca de la gradinita. La interviul de inscriere, toata lumea vorbeste aproape exclusiv despre achizitii academice.

In ce limba predati? Ce materii aveti? Ce optionale?

Cam cat lucreaza zilnic, ca al meu face de acasa socoteli si stie litere si nu vreau sa regresesze?

Nu ca-i al meu, dar sa stiti ca este foarte avansat!

Cand il iau, as mai lucra pe caiete ceva!

Credeti sau nu, intrebarile de mai sus le pun de regula parinti de copii de 2-3 ani si le pun cu cea mai profunda dragoste pentru copii si cu o frica la fel de profunda ca nu vor fi ai lor copii, la fel de buni ca ceilalti. La ce, oare sa fie buni? Ca astazi nici nu stim pentru ce ii pregatim academic, ce meserii vor mai exista peste 20 de ani si ce vor trebui sa stie.

Bine, bine, sa stie engleza, karate, balet, franceza si sah, dar, sa se imbrace si sa se dezbrace? Sa manance altfel decat pasat? Sa mearga la toaleta? Sa se stearga la fund? Sa imparta ce este al lui?

Daca eu voi mai avea un copil mic, sau daca as fi  in locul fiecarui parinte de copilas mic, as incerca sa nu fac in locul lui nimic din ce poate sa faca singur. Nu as permite niciunei bone sa se faca indispensabila, niciunuia dintre bunici sa isi arate iubirea excesiva facand lucruri in locul copilului. Si in niciun caz nu as mai face lucruri in locul copilului meu pentru ca ma grabesc si nu am timp sa il astept. L-as lasa sa isi puna pantofiorii invers, sa isi buna bluza pe dos, sa se lege gresit, sa isi puna geaca singur. Nu i-as indesa caciula pe cap, l-as lasa sa se umple de apa si noroi apoi sa se schimbe, sa puna mainile peste tot chiar daca le baga in gura……l-as lasa!

Eu cred foarte mult ca stima de sine si increderea in propia persoana nu se construieste cand repetem obsesiv copilului “tu esti cel mai bun” ci atunci cand el vede ca se poate descurca singur in cat mai multe situatii. Atunci cand simte ca si daca a dat-o in bara, poate repara. Atunci cand isi da seama ca poate singur sa isi duca si reusitele, dar mai ales esecurile.

Dupa mine, cel mai bun mod de a ne raporta la cresterea copilului, este sa ii stam in spate si  sa ne gasesca acolo la nevoie, cand se intoarce spre noi, nu sa il ducem noi in fata unde ne dicteaza ambitiile, sperantele dar mai ales fricile noastre. Cum bine am ascultat ca spunea Oana Moraru recent, “Daca vreti sa cresteti copii buni, de success, lasati-i in pace sa creasca!”

Relatia cu adolescentii

Am participat la Conferinta Epik Talk, la care s-au abordat relatiile de calitate privite din mai multe perspective. Asa cum am scris imediat dupa eveniment, am avut privilegiul sa vad “crema” speakerilor din acest domeniu, asa incat am incercat sa fiu un burete care absoarbe informatii.

Singurul speaker pe care nu il stiam pana la conferinta, este psihologul Diana Stanculeanu, care a vorbit despre relatia parinte- adolescent si am sa incerc sa redau partial ce a povestit Diana, pentru ca informatia mi se pare utila fiecarui parinte debusolat care nu intelege unde a disparut copilasul dragut si innocent si ce este cu personajul ciufut,

plictisit, arogant si impertinent care a rasarit brusc in locul dragalasului.

Ce am invatat in primul rand a fost ca adolescenta se declanseaza putin mai devreme decat la generatia precedenta, dar foarte devreme raportat ciclurile de evolutie in viata omului. Istoric vorbind, datorita faptului ca a crescut foarte mult durata de viata, adolescenta apare intr-un alt moment al vietii. Daca de-a lungul istoriei o fata de 15 ani nu se intreba prea mult daca se se marite si sa faca copii, acum intrebarea “sunt pregatita sa fac copii?” apare in jurul varstei de 30 de ani iar adolescentei care viseaza la 15 ani la dragostea eternal alaturi de primul prieten, ii spune mama “lasa prostiile, ca ai teza”.

Ce se intampla de fapt cu copiii la adolescenta?

  • Evolutiv, tinerele exemplare sunt pregatite de natura ca orice alta specie sa paraseasca cuibul, respectiv parintii si sa apartina unui nou grup …..“ciudatii aia de la scoala pe care si i-a ales, ca nu stiu ce vede la ei de ii asculta atat”;
  • Creierul secreta astfel un nivel foarte scazut de serotonina si un nivel la fel de scazut de dopamina si apare ciufutul, plistisitul, superficialul care nu ar face nimic util; creierul adolescentului este foarte asemanator cu creierul unei persoane depresive;
  • Corpul mai are o asemenea evolutie fulminanta doar in primul an de viata, iar asta devine coplesitor pentru adolescent.

Datorita acestor schimbari majore, adolescentul cauta permanent cai prin care sa obtine o stare imediata de bine. Asta il poate face sa se puna in situatii periculoare sau poate capata obiceiuri adictive (fumat, alcool, droguri, sex, mancare). Totodata, creste influenta grupului la care adera si scade masiv influenta parintilor.

Ce putem face noi, parintii?

  • Sa intelegem ca responsabila este natura si nu suntem noi vinovati (fara “ce-am facut de mi-a dat Dumnezeu un copil ca tine?”. Pentru copilasii nostrii am fost eroii absoluti. Ca sa se poata desprinde de cuib, ca sa devina autonomi, au nevoie sa ne vada cu calitati si defecte si sa ne coboare de pe soclu.
  • Sa fim blanzi si empatici. Trantitul usii este despre ei, nu despre noi! Cand el tranteste usa in fata mea, eu trebuie sa strig bland: “Esti soare meu, bucuria mea si te iubesc oricum” (asta trebuie sa exersez mult ca sa iasa);
  • Sa fim atenti la ceea ce fac si nu la cum fac. Sa ii lasam sa isi aleaga atitudinea. Cum ar veni, daca duce gunoiul, trebuie sa ignoram tot ce bombane pana iese din casa cu gunoiul si dupa ce se intoarce.
  • Sa ii ajutam sa isi descopere drumul, sclipirile, sa vada ce pot face cu viata lor.
  • Sa fim prieteni cu prietenii lor, pentru ca ei ne influenteaza acum copiii;
  • Sa lasam jos controlul si sa incercam sa crestem influenta. Asta se face prin timp impreuna si comunicare.

Sa avem rabdare, asta este concluzia! Si sa intelegem ca adolescent dureaza doar vreo 10 ani, iar apoi, daca ne-am purtat bine, tanarul adult redevine cu bucurie “om de inteles”, cum zicea bunica mea.

 

Cat de mult parenting?

Intalnesc destul de des oameni care se straduiesc sa invete de la alti oameni cum sa isi traiasca viata. Cum sa iubeasca, cum sa isi conduca afacerea, dar mai ales, ma gandesc la parinti care incearca cu disperare sa invete cum sa isi creasca copilul. Care merg din curs in curs si din lectura in lectura, traind din ce in ce mai mult un sentiment de vinovatie ca nu reusesc sa faca lucrurile ca la carte.

Sigur ca orice partinte isi doreste sa fie cel mai bun parinte din lume, dar ce vreau sa spun este ca si parentingul este o moda care se schimba, la fel ca orice moda, o data la cateva sezoane.

parentingul, o moda care se schimba.

Read More

Page 2 of 8

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén