Mădălina Gîdiuță

Blog Personal

Category: Traiesc si invat (Page 1 of 3)

6 noi tendinte in educatie

960x0

In timp ce din pacate in Romania cele mai multe probleme legate de scoala sunt de natura administrativa, la nivel global ultimele tendinte in educatie au legatura cu inteligenta arficiala. Forbes a publicat in iulie 2017 topul tendintelor care vin sa sprijine profesorii in nevoia lor de adaptare la realitatea elevilor:

1. Virtual Reality – imaginati-va cum este, profesor fiind, sa poti aduce Grecia Antica in clasa ta printr-o aplicatie cum este Unimersiv sau cum isi pot impartasi elevii creatiile virtuale prin intermediul Cospaces. Diferenta intre invatare teoretica si mix realitate/realitate vizuala, din punctul de vedere al invatarii si captarii atentiei elevului este imensa.

2. Redesign the Spaces – Se trece din ce in ce mai mult la „redesenarea” spatiului de clasa. De la birouri individuale la birouri comune, de la table cu creta la table inteligente si de la spatii formale la spatii informale, toate vin sa mute atentia pe elev, nevoia lui de a fi creativ si lucrul in echipa, cat mai apropiat de contextul viitor al elevului la locul de munca. „Sa creem, in loc de a privi”, pare a fi noua deviza a invatamantului!

3. BYOD – Vino culaptop-ul personal la scoala ca sa lucrezi. Sunt state ( stiam ca exista la un moment dat un proiect si in Romania) care au implementat programe prin care ficare elev primeste laptop. Ca atare, a disparut sala IT, iar elevii folosesc din ce in ce mai mult propril device la scoala.

4. AI – Pe mine ma fascineaza SIRI sau BIXBY. Si ma gandesc cat de interesant, amuzant si interactiv trebuie sa fie faptul ca sunt Universitati unde exista asistenti virtuali care sunt capabili sa sprijine studentul in demersul individual de invatare. Cum ar fi sa ai un asistent virtual care sa iti caute materiale de studiu pe baza intereselor tale si a curriculei si sa iti ofere indrumare cand iti pregatesti examenul. De asemenea, sunt deja universitati unde s-a implementat cu succes serviciul de relatii cu clientii virtual. Cool!

5. Personalized Learning – Suntem in era in care se trece de la invatare la descoperire. Este greu ca profesorul sa poate oferi informatii mai noi, mai multe sau mai variate decat poate descoperi elevul pe internet. Asa incat profesorul devine sprijin, facilitator, mentor. Programe educationale precum Blended Learning implica mai mult studentul si mai putin profesorul, sunt bazate pe descoperire si permit un nivel ridicat de decizie a elevului in privinta procesului, de tipul „alege-ti singur drumul”.

6. Gamification – Cred ca nu exista parinte care sa nu opreasca copilul de la jocuri pe computer cel putin de cateva ori pe saptamana. Am folosit insa la un moment dat o aplicatie ca sa invete baietelul meu tabla innmultirii si m-am felicitat. Invatarea a devenit dintr-o corvoada si un motiv de cearta, o placere. Prin joc, invatarea devine instantaneu atractiva si interactiva iar copilul este motivat sa continue de feedback –ul rapid. Folosit in procesul de invatare „gaming-ul” este atractiv, interactiv, incurajeaza puterea de decizie si este actual.

Sigur ca pentru noi care ne luptam cu toaletele scolilor in curte si lipsa acuta de spatii “de cazare” in scoli,  o parte din noile tendinte par coborate direct dintr-un film SF. Cred insa ca este interesant si important totusi sa stim ca exista si sa ne uitam „peste gard” macar din cand in cand.

 

 

Sursa:https://www.forbes.com/sites/danielnewman/2017/07/18/top-6-digital-transformation-trends-in-education/2/#2c1d36512e79

Poveste cu copii de scoala

Sa zicem ca avem 5 copii de gradinita si de scoala care locuiesc intr-o baraca infioratoare, fara caldura si gaze, in camp.

Au fost inscrisi la scoala de mama lor, in afara celui de 12 ani care nu a fost niciodata la scoala si oricum nu sunt bani si pentru rechizitele lui.

Cum au ajuns in camp atatia copii (plus unul pe drum si inca un sugar) si parintii aferenti, nu stiu. Lumea zice ca nu muncesc, ei spun ca muncesc la ferma pentru 20 de ron pe zi (faceti voi un calcul si aflati cat castiga pe luna). Oamenii spun ca nu merita ajutati, pentru ca tatal lor bea si nu munceste. Eu spun ca tocmai de-aia trebuiesc ajutati, pentru ca merita sa inteleaga ca universul nu inseamna analfabetism, batai, bautura si camp.

In fine….au fost inscrisi la scoala si gradinita. Si ce credeti? Le-au fost cerute liste de rechizite care au costat 750 lei fara ghiozdane si hainutele de care au nevoie sa poata merge la scoala. Le-am cumparat astazi pe toate dar am stat cateva minute cu bonul in mana si mintea goala.

Am avut in fata mea expresia mamei lor care ieri, multumimdu-mi cu cerul si cu pamantul, mi-a spus ca a castigat 20 de lei pentru o zi de munca si a decis sa ia mancare din ei, nu rechizite.

Am avut in fata si expresia unuia dintre baieti, care cu o seninatate incredibila mi-a spus peltic: Mi-a zis Doamna la scoala azi: “Zi-i lu’ ma-ta sa-ti ia rechizite ca nu te mai primesc!”

Si ma intreb si va intreb:

  • Cati copii ca ei exista? Cati dintre ei sunt umiliti cu seninatate pentru ca „n-are ma-sa bani”?
  • Cum sa aleaga o mama si asa probabil batuta, amarata si muncita sa isi duca copiii la scoala cand stie ca nu are bani sa ii pregateasca de scoala?
  • Ce vina are sistemul si ce vina are omul care lucreaza efectiv la clasa cu copiii?
  • Ce proceduri or fi implementate la nivel de scoala pentru integrarea unor astfel de copiii?
  • Cum pleaca ei in viata pornind de atat de jos si fiind de la inceput marginalizati? Ce invata despre lume, oameni, viata?

Am urmarit de curand o conferinta – https://www.ted.com/talks/rita_pierson_every_kid_needs_a_champion, in care o doamna profesoara, povesteste cum a lucrat cu copiii fara rezultate dintr-o scoala rau famata ducandu-i catre rezultate foarte bune. Mi-a ramas in minte ca educatia este mai mult despre oameni decat despre sistem. Sunt meserii vocationale cum este cea in care ai privilegiul de a educa copii, pe care cand le practici trebuie sa ai vocatie, bucurie, determinare si sa intelegi ca nu esti doar angajatul bine sau rau platit, esti eroul unui copil.

In cazul nostru de pilda, legislatia prevede un pachet de rechizite copiilor din familii fara posibilitati pe baza unei cereri simple. Sigur, asta trebuie sa stie profesorul si scoala, nu mama. Cum ar fi fost ca invatatoarea, care stia sigur fiind vorba de o comunitate rurala ce posibilitati au copiii, sa cheme mama si sa-i explice ca o poate ajuta cu rechizite? Sau cum ar fi fost sa ceara copilului doar caiete, iar restul materialelor ce se pot imparti (de la hartie creponata pana la hartie igienica) sa o asigure din resursele colegilor?

Ce incerc sa spun este ca scoala, ar  trebui sa fie locul in care sunt educati cu aceeasi blandete, din toate punctele de vedere si copiii familiilor mai instarite, dar si copiii care stau in camp, fara lumina. Pentru ca atunci cand se intampla asta, toti copiii invata ca exista iubire, speranta, bunatate, toleranta. Iar copiii care stau in camp, fara bani de rechizite si pantofiori, s-ar putea sa aiba o sansa sa vrea in viata sa fie altcineva decat tatal care isi ineaca amarul in bautura.

Nu am spus povestea lor ca sa va cer ajutorul. Noi deja o sa ii integram in programul nostru dupa scoala si vor avea parte de grija de care au nevoie. V-am impartasit doar o poveste despre educatie, oameni si sistem, poveste care cred ca se repeta frecvent cu mici diferente de nuanta.

sursa foto: www.moniorulcj.ro

foto Saul Pop

O noapte cu cortul la mare

Am fost si eu o noapte la mare cu cortul. Da, este un eveniment, pentru ca avand la mare un apartament disponibil aproape tot timpul, nu a fost necesar niciodata sa iau in considerare sa ma inghesui intr-un cort pe care oricum nu il aveam, fara sa fac dus inainte, fara draperii black out si alte detalii.

Nu stiu de ce ma atragea de ceva timp ideea asta, doar ca imi imaginam o iesire romantica, in doi.

Nu s-a potrivit, evident, caci m-am ales cu fiica-mea si prietena ei, amandoua de statura mea, inghesuite intr-un cort mic, mic, dar cu o gasca mare de oameni misto, cu care stiam ca distractia si siguranta in contextul mersului la cort pentru prima oara cu doi copii dupa mine, sunt garantate. A venit la fix propunerea, s-a potrivit si cu programul meu haotic si m-am gandit ca o noapte nu putea fi asa rau.

Am imprumutat un cort cu tot ce ii trebuie, caci prietena care mi l-a dat a fost grijulie pentru ca stia ca nu am habar cu ce „se mananca” viata la cort.  Si am mers la Vadu.

Mai fusesem intr-o zi cu cateva saptamani in urma, pe o plaja complet pustie. Aici insa nu era asa, erau corturi cat vedeai cu ochii, nu atat de inghesuite cat sa iti asculti unul altuia glumele, dar atat de dese cat poti sa rogi pe vecinul sa-ti dea o cana de zahar. Sau sa te ajute sa scoti masina blocata in nisip, caci unul din prietenii nostri cu asta s-a ocupat cam tot timpul. Practic, trei sferturi dintre berlinele care au circulat la Vadu week-endul trecut, au fost tractate de masina prietenului nostru.

Cum am ajuns, voioase, am scos cortul sa-l instalam, caci fiica mea abia s-a intors dintr-o tabara de supravietuire si a vrut musai sa exerseze ce a invatat. Doua ore am exersat montajul unui cort care cica se monteaza in vreo 15 minute de obicei. Am terminat transpirata, jumatate sufocata si cu nisip in cap. In tot efortul nostru am pierdut si cuiele care ancoreaza cortul (le-am gasit abia cand am strans cortul) si evident ca imediat cum a inceput sa bata usor vantul a plecat si cortul. In timp ce montam, recunosc ca m-am gandit de vreo doua ori, ce caut eu acolo si ce o fi fost in mintea mea cand am ales cortul in locul unei iesiri pe mare cu barca unde fusesem invitata.

In fine, odata terminata instalarea, altfel a aratat ziua. M-am bucurat de liniste, nisipul mai alb si apa mai limpede decat in statiuni, de oamenii mai civilizati, zambitori si calzi. Am un sentiment ca „taranul urban” cu care am avut un schimb de replici intr-o benzinarie in drum spre mare si care mi-a zis sa-mi vad de treaba mea cand l-am intrebat de ce a aruncat cutia de bautura goala pe jos la un metru de cosul de gunoi, nu mergea la Vadu.

Poate din povestea de pana aici, doritorii de somn in cearsafuri albe apretate (intre care ma incadrez si eu in principiu) nu inteleg de ce atata discomfort. Dar tocmai de-asta scriu povestea, caci nu imi plac extremele. Dupa parerea mea gresesc si cei care sunt de parere ca doar cu cortul e frumos, convinsi fiind ca cei care se huruzesc la hotel in asternut curat sunt niste superficiali rasfatati, asa cum  gresesc si cei care cred ca nu ai ce sa cauti la cort daca iti permiti cazarea la hotel.

Seara si dimineata devreme am inteles cel mai bine magia locului.

Am stat nemiscata mai bine de o ora si m-am uitat la stele. Intr-o noapte senina cerul este ireal de frumos iar muzica buna pe fundal completeaza la fix tabloul. As fi oprit timpul in loc acolo.

Somnul in zgomot de valuri este genial. Sunt si persoane care nu se pot odihni, dar mie mi-a placut la nebunie. Sa stai in patura (e musai sa iti fie cald) si sa dormi cu apa pe fundal, e tare, tare placut.

Dimineata m-am trezit prima cu grija sa nu pierd rasaritul. Mi-am facut culcus, am citit, m-am bucurat de liniste si am asteptat soarele, care nu mi-a inselat deloc asteptarile.

Asa seri si dimineti am mai avut doar cand mergeam la mare la Navodari, pe cand plaja era pustie, marginita de o padurice de salcie salbatica. Am crezut ca le-am pierdut pentru totdeauna, odata cu avalansa de terase, blocuri si turisti galagiosi care au luat locul paduricii. Dar iata ca am regasit bucuria asta si stiu si unde sa ma intorc la ea.

Au avut si copiii lista lor de preferinte:

“Ne-a placut ca am mancat prostii”, “Ne-a placut ca am auzit valurile noaptea”, “Ne-a placut cum a dansat Cristi pe muzica veche”, “Ne-a placut ca am dansat toti impreuna” “Ne-a placut ca am stat toata ziua in apa”.

Am strans cortul cu regret, mi-am planuit sa revin, dar am sa cumpar totusi un cort care se monteaza mai usor.

Recomand oricui experienta pentru o noapte, doua, la inceput, pentru ca avem praguri de rezistenta la discomfort diferite, de regula.

Promit insa ca tot discomfortul, este umbrit de bucurie, de sentimentul de libertate, de liniste, de magia cerului plin de stele noaptea si bucuria rasaritului si a plimbarii pe malul marii pustii, dimineata la rasarit.

20264639_1605032879515878_8145298701066485448_n20258375_1605032682849231_7707573255636403349_n20258291_1605032706182562_1862841218503414318_n20264934_1605032916182541_3487344264774573972_n20258456_1605032822849217_3992245283480219930_n20258410_1605032769515889_616234775049690784_n20265102_1605032942849205_6699749997345061168_n

Cum am ales scoala pentru copilul nostru

Am decis sa povestesc o parte din experienta noastra cu scoala, in incercarea de a ajuta parintii care ca si mine, au trait zbaterea si responsabilitatea alegerii celui mai bun drum pentru copil.

Radovanu177-1

Daria a mers la o gradinita privata si la scoala primara privata si nu am nici o indoiala ca am luat cea mai buna decizie pentru ea. A crescut armonios si i-au fost insuflate valori sanatoase, a avut colegi simpatici,  indrumatori de calitate…ce sa mai, un mediu in care a crescut frumos.

In clasa a V-a am decis sa o mutam la o scoala mai mare. Am avut cateva motive obiective si cateva subiective.

Am fi ales pentru ea o scoala unde stiam ca se pune accent pe dezvoltarea emotionala a copilului, esentiala dupa parerea mea, caci traiesc cu credinta profunda ca se recupereaza mult mai usor ce e in minte decat ce e in suflet. Dar ea nu a ales ca noi.

A vrut sa mearga impreuna cu o parte din colegii ei la o scoala renumita pentru „ca se face carte”. Nu eram sigura ca este cea mai buna alegere , dar ne-a cerut sa avem incredere in ea si sa o lasam. Asa ca am lasat-o…..

A urmat un semestru de cosmar in care:

  • A stat cu tot cu drum la scoala 10-11 ore (scoala privata cu program school/after school);
  • A facut teme 4-5 ore in fiecare week-end (asta era ce ii ramanea dupa orele de teme din clasa);
  • Nu a contat intr-o masura semnificativa ca a fost cu colegii ei;
  • A fost extrem de stresata;
  • Am mers la scoala cat n-am fost in toti anii dinainte, in speranta de a ajuta cumva la calibrarea corecta a temelor scolare.

In ziua in care a adormit cu capul pe banca la scoala si ne-a spus ca in vacanta vrea doar sa doarma, am realizat brusc ca am impus fetitei noastre acelasi ritm pe care l-am avut in viata mea de sportiv de performanta. Ritm pe care l-am urat din tot sufletul meu!

Am mutat-o din semestrul urmator la o scoala de stat. Nu la liceu de elita, nu la cea mai vestita scoala din Bucuresti, nu la cea mai vestita profesoara de nu stiu ce.

De data asta am ales cu mintea limpede si eliberata de orice prejudecati, un loc pentru copilul nostru, asa cum il cunoastem noi, cu nevoile pe care ea le are. Nu a fost usor, m-am gandit, razgandit, perpelit…in fine, tot tacamul. Am ales un loc cu acces usor, cu oameni buni, cu copii primitori si care au preocupari normale. Sigur nu are doar profesori unul si unul, chiar imi povestea niste experiente simpatice. Dar are la materiile importante profesori buni, interesati de educatie si copii, iar in rest am eu grija sa “o incarc pozitiv”.

Nu stiu daca pe termen lung scoala aleasa este alegerea ideala, dar stiu sigur ca astazi este cea mai buna alegere. Cum stiu? Astazi fetita mea a urcat in masina razand si mi-a spus:

„Imi place scoala asta, vin cu bucurie, sunt fericita, mami!”

Am simtit liniste si  bucurie profunda.

Am realizat ca doar atunci cand ne-am oprit din a accepta toate presiunile sociale, doar atunci cand am ascultat ce simte copilul nostru, ce poate sau nu poate el independent de ce fac ceilalti copii, doar atunci am ales pentru ea ceva ce, iata, o face fericita. Iar eu stiu sigur ca fiind fericita va putea sa invete tot ce va vrea ea in viata.

Am scris randurile de mai sus cu tot sufletul pentru fiecare parinte care simte menghina presiunii sociale, care se simte ingrozit ca nu va fi copilul cel mai bun, ca va pierde startul, ca nu va prinde un loc bun la liceu mai tarziu, daca nu are zece pe linie. Sper sa fie de folos experienta noastra!

Caracterul, mai intai!

17884520_1488419771177190_6197629320875508129_n

 

 

 

 

 

Am fost week-end ul trecut la munte impreuna cu fetita mea, iar la intoarcere am decis sa facem un picnic pe o pajiste superba, in fata Manastirii Caraiman din Busteni.

Pajistea era goala, caci slujba de Florii se incheiase de ceva timp. Eram doar noi si doi barbati care stateau de vorba ceva mai departe si care mi-au atras atentia cand au inceput sa fugareasca niste gainuse. Dupa ce au terminat cu gainile, in trecere pe langa noi, au aruncat pe jos chistoace aprinse de tigari. Nu m-am putut abtine si le-am spus:

  • Nu inteleg nici de ce ati lovit gainusele si nici de ce aruncati chistoc aprins intre brazi cand la 2 m este un cos de gunoi. Vi se pare fiesc?

S-au rusinat spre surprinderea mea, caci ma asteptam sa devina agresivi si unul din ei a dat din picior incercand sa stinga imaginar tigara un metru mai departe de locul in care o aruncase iar apoi mi-au raspuns:

  • Asa face toti, doamna!

Si asa e! Toata mizeria pe care o vedem in padure, in parc, pe strada, toate injuraturile inutile primite in trafic, toate pachetele goale de tigari aruncate nonsalant pe geam la semafor samd….toate se intampla „ca asa face toti”.

Asta m-a dus cu gandul la faptul ca nu avem alta sansa decat sa educam la scoala urmatoarea generatie. Daca ar fi dupa mine, as introduce in programa scolara inca de la gradinita o materie in care sa se invete despre caracter si comportament.

In mod normal, a nu face rau altor fiinte, a spune „te rog” si „multumesc”, a nu injura cu ochii iesiti din orbite un necunoscut care nu ti-a facut nimic, a nu arunca gunoi pe strada, a nu lasa resturi in padure…..toate sunt comportamente care se invata prin imitatie de la adulti. Dar imitand, ma intreb ce vor invata cei mai multi dintre copii de la adultii din jur care „asa face toti”? (caci acum vorbesc de toti copiii aflati in proces de educatie, nu de crema celor care vin din familii decente si care raportat la intreg nu cred ca sunt foarte multi).

Ca atare, ar fi obligatoriu din punctul meu de vedere, sa existe in scoala una sau mai multe materii  in care copiii sa invete sa fie civilizati si sa dezvolte trasaturi de caracter ale unui individ civilizat, corect, curat. Copiii sunt ca un burete la varsta mica si sunt sigura ca astfel de materii invatate pe o perioada mai lunga de timp, ar lasa urme. E o picatura in ocean poate, dar tot e ceva.

Copiiii si divortul parintilor

Am asistat cu tristete in contextul activitatii mele profesionale la momente dureroase, triste, penibile, ilare, puse in scena de parinti care par ca uita si ca sunt parinti dar si ca la un moment dat in viata lor, au mers cu iubire de mana, pe un drum comun cu fostul partener.

Am alinat fetisoare triste, lacrimi, intrebari, dureri care insotesc astazi copilul si mai tarziu adultul, poate pentru toata viata. Stiu adulti ai caror parinti au divortat, care simt in relatiilor lor disfunctionale bagajul emotional trait odata cu divortul parintilor. Ce este interesant, este ca evidentiaza ca fiind amintiri dureroare ce au facut parintii in contextul divortului si nu despartirea: „nu si-au vorbit ani intregi”, „tata nu m-a cautat”, „am trait ani de zile cu convingerea ca au divortat din cauza mea” etc…

Cand un cuplu divortdivortuleaza, cea mai mare preocupare are legatura cu copiii. Partenerii uita de regula de fricile, nesiguranta, dorul, tristetea proprie si se preocupa in primul rand despre cum sa faca asa incat copilului sa ii fie cat mai usor. Cu toate astea, am avut ocazia sa descopar foarte des neputinta unor parinti, de altfel oameni destepti si educati, de a gestiona corect despartirea, asa incat sa fie cat mai putin traumatizanta pentru copii, desi asta isi propusesera initial.

Am vazut copii tristi, pe care atunci cand i-am intrebat ce ii deranjeaza la separarea parintilor, mi-au raspuns aproape in unanimitate:

  • Ca ma intreaba unul ce face celalalt in loc sa isi vorbeasca;
  • Ca vorbesc urat unul de celalalt in prezenta mea;
  • Ca se cearta mereu si simt ca se urasc;
  • Ca isi transmit mesaje prin mine;
  • Ca se cearta in privinta mea si nu ma intreaba niciodata care este parerea mea;

De asemenea, am avut ocazia sa cunosc si copii cu parinti divortati care sunt veseli, relaxati si accepta situatia parintilor cu relativa usurinta. Ei au de regula un numitor cumun: parintii lor au o relatie armonioasa! Sunt convinsa ca nu a fost usor pentru parintii respectivi, probabil au facut compromisuri si fac in continuare, insa ei au inteles ce inseamna iubirea adevarata.

Au inteles ca divortul nu este despre cine castiga, despre care pe care, ci despre a aseza pe fagasul ei noua realitate. Stiu ca raman dureri, frustrari, lucruri nespuse sau prea mult spuse. Dar prietena mea bine spunea: „ar trebui sa aleg intre a avea dreptate castigand un razboi care imi  consuma energia si intristeaza copilul, sau a merge in continuare pe drumul meu relaxata si cu un copil linistit”.

Au inteles ca nu exista nici un motiv pentru care copilul trebuie sa aleaga intre parinti. Nu-i treaba lui care e mai destept, sau care a avut dreptate. El isi vrea ambii parinti, ii iubeste si daca ii si vede din cand in cand facand echipa, este fericit. Un copil niciodata nu ar trebui sa aleaga intre parinti si nu ar trebui sa astepte cu dor un parinte, doar pentru ca celalalt crede ca are dreptul sa le interzica comunicarea.

Au inteles ca un copil trebuie sa inteleaga ca nu a ramas fara unul dintre parinti, ca divortul nu este in nici un caz din vina lui si ca o despartire nu este motiv de razboi, ci mai dregraba poate fi vazut ca un inceput nou de drum.

Fostii parteneri, parintii, care reusesc sa depaseasca cu demnitate, iubire si intelegere o etapa atat de grea in viata, ofera copilului cel mai puternic exemplu de succes, de folos in viitor la gestionarea propriilor crize, care vin fie ca vrem sau nu, pe parcursul vietii.

*sursa foto: www.fianancialgazette.co.wz

Scrisoare pentru copiii mei

DSC_4172-1 - Copie

 

 

 

 

 

 

 

 

Dragii mamei,

Cum sunteti voi, nu a mai fost nimeni si ce traiti voi, n-a mai trait nimeni. Sigur veti invata propriile lectii de viata, unele insotite de multa suferinta, dar totusi, tineti seama de sfaturile mele, caci poate va vor face drumul mai lin:

TOTUL TRECE IN VIATA si bune si rele, mereu trec toate, nimic nu ramane neschimbat;

NIMENI NU VA POATE LUA CE SUNTETI, caci voi nu sunteti ce aveti. Daca va identificati cu ceea ce aveti, veti fi mereu nefericiti;

CE DETII, TE DETINE! Feriti-va sa munciti doar ca sa puteti intretine ce ati agonisit, caci va pierdeti libertatea;

PUTINE IUBIRI SUNT PENTRU TOTDEAUNA, dar iubirea voastra pentru voi insiva, este una din iubirile care pot fi permanente. Iubiti-va pana la luna si la stele. Oferiti-va voua, in primul rand, cele mai frumoase emotii, apoi aveti grija celorlalti;

FITI CONFORTABILI CU SINGURATATEA, caci singuri ne nastem, murim si trecem prin cumpene in viata. Nu faceti compromisul de a accepta in jurul vostru oameni nepotriviti doar ca sa nu fiti singuri;

AVETI GRIJA DE CORPUL VOSTRU, caci este trist cand implinirile sufletului vostru vor fi umbrite de un corp caruia nu- i este bine;

IUBITI PUR SI SIMPLU, fara sa asteptati marea cu sarea in schimb, ca sa va feriti de multe dezamagiri ingrozitoare;

ASTEPTATI CE E BUN mereu de la viata voastra, indiferent cat va va fi de greu poate la un moment dat;

LUPTATI PENTRU VISELE VOASTRE, exact ca broscuta din pilda, care a reusit sa urce dealul inalt, pentru ca era surda si nu auzea cum i se striga in continuu ca nu va putea;

TINETI CAPUL SUS, NU VA PLANGETI SI FITI DEMNI, caci in viata, cu totii avem greutati. Diferenta o face atitudinea cu care le depasim;

INCONJURATI-VA MEREU CU OAMENI INTERESANTI, DE LA CARE AVETI DE INVATAT si nu uitati sa fiecare zi sa fiti curiosi si disponibili in a primi invataminte noi;

ZAMBITI SI AJUTATI, caci o zi fara zambet sau o mica bucurie facuta voua sau altcuiva este o zi irosita;

FITI COPII, nu uitati ca inauntrul vostru este permanent copilul care ati fost, dati-i voie sa se joace, sa faca nazbatii, sa se distreze si sa nu ia viata prea in serios.

NU FACETI RAU INTENTIONAT NICI UNEI FIINTE;

CITITI;

RUGATI-VA!

Cu dragoste,

MAMA

Evaluarea medicala a sportivilor

Nu pretind ca sunt informata, nici ca ceea ce am trait eu este o generalizare a modului in care sunt evaluati din punct de vedere medical sportivii, dar ma simt datoare sa povestesc intamplarea traita, pentru ca eu am fost ani de zile intre sportivii care au facut vizita medicala constant la centrul de medicina sportiva si de fiecare data cand ramaneam fara aer in timpul antrenamentului, mi se spunea „continua, daca evaluarea medicala e buna, nu ai sa mori de inima”. Nu am murit, dar in contextul celor vazute la acelasi centru acum, cu ochii adultului, ma consider norocoasa. Si din pacate e tragic, ca nu sunt atat de norocosi toti sportivii. Iata, unii dintre ei, cad secerati pe teren si mor sub ochii neputinciosilor medici si colegi. Dar sa revin la poveste.

Baietelul meu a avut nevoie de o evaluare cardiologica in perspectiva practicarii unui sport si mi s-a spus ca singura evaluare acceptata este cea de la centrul de medicina sportiva. Cand auzi „ei sunt singurii care fac astfel de evaluari”, deja iti imaginezi centrul ca o nava spatiala superperformanta, cu doctori brici care sunt acolo sa contribuie la performanta sportivilor romani (ca inteleg ca tot pe acolo isi fac toti, ca pe vremea mea, vizita medicala). Ei bine….

Nu mai vorbesc despre stangacia administrativa a celor care au stabilit ca trebuie sa mergi in 3 birouri la 3 etaje diferite ca sa achiti o consultatie. Nici despre faptul ca am regasit in hol acelasi dulap cazut partial de acum 25 de ani. O sa va spun strict ce am patit cu doamna doctor de la cardiologie, cea care isi pune „bifa” de exemplu, pe siguranta de a alerga continuu timp de 90 de minute a unui fotbalist.

Am asteptat o ora pe hol. Ma rog, ea a venit dupa jumatate de ora dar s-a scuzat ca mai are cateva lucruri de facut. Intr-un final ne-a poftit in cabinet si cand am tras aer in piept sa-i spun ce nevoie avem, m-a oprit cam spunand: „Stati sa va lamuresc cu cateva aspecte ca sa nu avem discutii ulterior” . Si a vorbit vreo 10 minute continuu despre tot felul de aberatii legate de legalitatea centrului, despre inabilitatea ei profesionala de a consulta copii, despre lipsa aparaturii, etc. Cand a inceput sa citeze din legislatia drepturilor omului si sa-mi spuna ca sunt inconstienta daca imi las copilul pe mana ei, am oprit-o si am iesit din cabinet cu copil cu tot.

M-am dus glont la secretariat unde mi s-a spus ca trebuie sa fiu diplomata cu doamna doctor daca vreau sa imi consulte baietelul. Mai apoi, oficial, am fost informata ca nu sunt prima sau singura patita, ca doamna doctor are probleme cu nervii, este proaspat externata de la spitalul de boli mintale si inca este in activitate pentru ca nu exista baza legala ca ea sa poata fi inlocuita.

Mi s-a spus ca s-ar putea lua masuri, doar daca reclama clientii. Clientii sunt sportivii, echipele de copii incepand de la 7-8 ani. Ma astept deja ca o parte numeroasa dintre ei sa fi facut plangere la colegiul medicilor….

Nu-i povestea mea tragica, pentru ca baiatul meu nu e sportiv de performanta si din fericire am obtinut chiar in acea zi un disgnostic de la un cardiolog pediatru minunat.

Dar e tragic pentru toti acei copii care stateau cuminti in sala de asteptare ore intregi, sa primeasca acceptul de a se epuiza pana la limita, pe drumul lor spre a tine drapelul romanesc in mana pe podium, ca va pot garanta ca la asta viseaza fiecare dintre ei. Si primesc un aviz de la un medic care mi-a spus ”am doar stetoscop, nu sunt pediatru, nu vreau sa consult si nu ma intereseaza ce problema aveti”.

Este tragic pentru cei din sistem, care stiu ca astfel de personaje ne evalueaza sportivii, ca se prevaleaza de baza legala si nu lupta sa ofere siguranta acestor copii.

Este tragic pentru noi, ca acceptam un astfel de tratament pentru ei.

Atât de frumoasă definiția dragostei

Sunt perioade in viata in care nu mai stim sa explicam dragostea. Iata o explicatie simpla, preluata din “Micul Print” asa cum se poate explica unui copil, caci noi, oamenii mari, uitam adesea ca ceea ce nu putem explica unui copil nu intelegem nici noi insine.

„Tu nu esti deocamdata pentru mine decat un baietel foarte asemanator ca alti o suta de mii de baietei. Si nu am nevoie de tine. Si nici tu nu ai avea nevoie de mine. Eu sunt pentru tine doar o vulpe  asemanatoare cu o suta de mii de alte vulpi. Dar, daca ma imblanzesti, vom avea nevoie unul de celalalt. Tu vei fi pentru mine fara seaman pe lume, iar eu voi fi pentru tine fara seaman pe lume.

Daca ma imblanzesti, viata mea va fi insorita. Voi cunoaste un zgomot de pasi, care va fi diferit de celelalte zgomote. Ceilalti pasi ma fac sa ma var sub pamant, pe cand ai tai ma vor chema afara din vizuina ca o muzica. Si apoi, uite! Vezi acolo lanurile de grau? Eu nu mananc paine. Graul pentru mine e nefolositor. Lanurile de grau nu imi amintesc de nimic si asta e foarte trist. Dar parul tau are culoarea aurului. Va fi minunat pentru mine atunci cand ma vei imblanzi! Graul care e auriu, imi va aminti de tine si imi va placea fosnetul lanurilor de grau in vant….

Nu cunosti decat lucrurile pe care le imblanzesti. Daca vrei un prieten, imblanzeste-ma, zise vulpea.

Ce trebuie sa fac, intreba micul print?

Trebuie sa ai multa rabdare, raspunse vulpea. Te vei aseza la inceput ceva mai departe de mine, asa, in iarba. Ma voi uita la tine cu coada ochiului, iar tu nu vei zice nimic. Limbajul e o sursa de neintelegere. Dar, in fiecare zi, te vei putea aseza un pic mai aproape….

Sa vii la aceeasi ora. Daca vii, de pilda la ora patru si jumatate, inca de la trei am sa incep sa fiu fericita. Cu cat ora va inainta, cu atat eu ma voi simti mai fericita. La ora patru deja ma voi agita si ma voi nelinisti; voi descoperi pretul fericirii! Dar daca vii oricand, nu voi sti niciodata la ce ora sa imi impodobesc inima….e nevoie de un ritual. „

Micul Print – Antoine De Saint – Exupery

Sursa foto: www.theguardian.com

 

The-Little-Prince-001

Cât costă roșiile săptămâna asta?

rosiiL-am văzut recent. Era tipul din cartier cu părul plin de gel care mă întreba ironic când dădea cu ochii de mine „cât mai costă roșiile în piață?”. Iar eu să vă spun cât eram de toantă. Fugeam în casă de rușine și plângeam. Îmi doream să nu fi trebuit să vând roșiile pe care le cultivam în piață, sau măcar să mergem la altă piață, să nu mă mai cunoască nimeni care să poată râde de mine.
Știți unde l-am văzut? În fața aceleiași uși de acum 18 ani… doar că acum e agenție de pariuri, în loc de alimentară. Îmbrăcat ca un adolescent întârziat, cu o bere în mână și cu părul „scoarță” de gel. M-a întrebat de unde am mașina aia mișto. I-am răspuns că au mers bine roșiile anul asta și anii trecuți. Și chiar au mers, căci de la ele mi se trag multe.

Atunci am învățat că trebuie să te porți frumos cu toată lumea, indiferent ce culoare, educație, vârstă are, căci dacă faci bine, primești bine.

Atunci am învățat că banii se câștiga greu, cu sudoare și trebuie să fii dispus să muncești ca să îi dobândești. Banii primiți ușor, se duc ușor.

Atunci am învățat că munca înobilează, îți oferă abilități pe care nu le poți dobândi altfel.

Atunci am învățat că oricât de greu ar fi… mereu pot să vând roșii dacă altceva nu-mi iese.

Iar acum, văzându-l de „gelat” am învățat că cei care muncesc înving, iar cei care cârcotesc, rămân 18 ani cu berea în brațe în același loc.

PS: Copiii mei au vândut căpșuni adunate de ei din curte, vara asta!

sursa foto – www.yougrowgirl.com

 

Page 1 of 3

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén