Madalina Gidiuta

Blog Personal

Ce sfaturi ii dai daca este agresat la scoala?

De departe cel mai bun exercitiu de comunicare testat de mine,  ca sa pot afla ce se intampla in timpul zilei, este ”ce a fost bine si ce afost rau”. Povestind seara impreuna ce a fost bine astazi si ce a fost rau pentru fiecare dintre noi, reusesc sa am o imagine a vietii copiilor, inclusiv a activitatii de la scoala. Copiii traiesc din fericire foarte conectati la prezent si din acest motiv, unora le este greu sa povesteasca ce s-a intamplat la scoala din proprie initiativa, asa incat genul acesta de exercitiu ajuta mult la deschidere si comunicare.

 

 

 

 

Ca sa functioneze exercitiul, trebuie sa faci trei lucruri daca esti parinte:

  1. Asculta activ, cu toata mintea ta prezenta in discutie, fara sa intrerupi sau sa iti dai cu parerea prematur;
  2. Abtine-te sa privesti oripilat sau sa judeci ce se intampla pe la scoala sau prietenii copiilor, ca nu mai afli nimic;
  3. Ai grija sa oferi permanent sentimentul “sunt cu tine orice ar fi”.

Au toate antelene intinse cand sunt vulnerabili si povestesc foarte sincer ce se intampla cu ei si cea mai simpla fraza le opreste robinetul de cuvinte.

In contextul unui exercitiu de acest fel, poti sa afli ca este victima fenomenului bullying. “Am un coleg care imi tranteste zilnic penarul” sau “Andrei ii pune pe copii sa nu se joace cu mine si ma jigneste constant”.

Stiu, probabil prima idee care iti vine este sa te imbraci de scandal maine si sa mergi pana la scoala sa rezolvi cu Andrei. Sau cum am vazut ca se mai practica recent, la 11 dupa ce adorm copiii, ii spui cateva cuvinte care ustura mamei lui Andrei pe grupul de whatsapp, ca nu a fost in stare sa il creasca cum trebuie. Sau cel mai rau, din punctul meu de vedere, ai putea sa raspunzi “Nu am ce sa iti fac daca esti prost si nu te descurci. Daca te mai vaiti ca te jigneste Andrei, te bat si eu!”

Totusi, ce reactie ar fi cea mai potrivita?

  1. In primul rand, sa ii spui copilului ca esti esti acolo, cu el, orice ar fi.
  2. Te sfatuiesti cu dirigintele sau coordonatorul clasei despre ce anume poate fi facut. Eventual coordonatorul clasei poate vorbi si cu mama lui Andrei pentru ca daca tu o suni si nu gasesti un partener rational, se poate ca maine Andrei sa fie si mai agresiv.
  3. Iti inveti copilul ca agresiunea nu este din vina lui, ci are legatura cu agresorul.
  4. Il inveti sa fie indiferent in fata unor astfel de personae, sa fie demn si sa arate curaj, pentru ca de obicei agresorul se hraneste tocmai din slabiciunea victimei.
  5. Il inveti sa aleaga prietenii potriviti cu care sa petreaca timpul. La mine a functionat foarte bine sa invitam copii acasa pentru a suda relatiile in afara scolii.
  6. Il indemni ca daca se simte amenintat sa vorbeasca cu un adult din preajma.

“Violenta este ultimul refugiu al incompetentei” Isaac Asimov

 

 

 

 

Copilul, victima a bullyingului, are nevoie de ajutorul tau

Mi se pare ca exista o legatura puternica intre violenta care din pacate este atat de frecventa in familiile din Romania si  faptul ca ne aflam pe locul 3 din 42 in Europa la amploarea fenomenului bullying. Pentru ca, bullyingul incepe acasa si se termina la scoala.

Este complet gresit sa tratezi fenomenul bullying superficial, ignorand mesajele evidente sau cu afirmatii de genul “si eu pateam la fel si n-am murit”, “daca te bate colegul, te mai bat si eu”, “daca nu esti in stare sa te descurci, nu am ce sa iti fac”, “nu ma intereseaza pe mine prostiile astea, tu pune mana si invata!”. Copilul coplesit de fricam pentru care timpul se dilata si care ar da orice sa nu mai mearga la scoala, are nevoie de support, ajutor si empatie iar eu cred ca adultii sunt singurii care sunt in masura sa ajute la diminuarea acestui fenomen, atat cat poate fi el diminuat.

Exista foarte multe instumente, care se concentreaza pe dezvoltar

ea empatiei copiilor, pe oglindirea sentimentelor si pe validare.

Adica, parinte sau professor, adultul trebuie sa dea atentie acestui fenomen, sa se conecteze cu copilul, victima a bullyingului, sa il valideze si sa il inteleaga. Deasemenea, oricat de greu este, trebuie sa intelegem ca in bullying nu exista victima si agressor,, iar in calitate de parinte/ profesor trebuie sa intelegem ce furie, frustrare, tristate sau neimplinire determina agresorul sa aiba un astfel de comportament.

Am invatat recent un exercitiu care cred ca poate ajuta orice adult sa arate copiilor ce se intampla cu un copil, victima a bullyingului:

Rosie Dutton, o profesoara din Marea Britanie, le-a aratat elevilor ei ce se intampla cand hartuiesti pe cineva si ce are loc in sufletul acelei persoane.

Ea le-a aratat copiilor doua mere care aratau identic la exterior. Ceea ce copiii nu stiau este ca, inainte de curs, unul dintre mere fusese lovit de podea in repetate randuri (usor, pentru a nu-l strica, dar de mai multe ori). Cand un mar este lovit de multe ori, apar pete maronii (ca niste vanatai) pe pulpa fructului. Insa pe coaja nu se vede nimic. Ce-i drept, simti la atingere locurile in care marul a fost lovit – coaja este mai moale. Dar elevii lui Rosie Dutton nu au avut voie sa atinga merele, ci doar sa le priveasca.

Profesoara britanica le-a aratat copiilor cele doua mere. L-a luat pe cel pe care il lovise inainte si a inceput sa il insulte. A spus ca arata dezgustator, ca are o culoare oribila si codita prea scurta. Apoi, i-a incurajat si pe elevi sa insulte acel mar. Drept urmare, si ei au inceput sa se poarte urat cu fructul:

„Mirosi urat, marule!”

„Probabil ai viermi!”

„Nici nu stiu de ce mai existi!”

O singura fetita a refuzat sa jigneasca marul, dar cei mai multi copii au fost partasi la defaimare.

Apoi, a venit randul celuilalt mar, cel care nu patise nimic. Profesoara i-a rugat pe copii sa ii adreseze fructului cuvinte frumoase. Asa ca, elevii au inceput sa ii ofere complimente marului.

Dupa aceea, Rosie Dutton a luat cele doua mere, le-a aratat clasei si a inceput sa vorbeasca despre asemanarile lor. Merele inca aratau la fel la exterior. Profesoara a luat un cutit si a taiat fiecare mar pe jumatate.

Marul care fusese jignit era plin de „vanatai”, in timp ce fructul care primise complimente arata numai bun de mancat.

La finalul lectiei, profesoara si elevii au purtat o discutie despre ce se intampla cand insulti pe cineva, cand te iei de o persoana, cand esti un bully. Persoana jignita va arata la fel la exterior, dar sufletul sau va fi plin de vanatai. Este o lectie vizuala extraordinara, potrivita pentru copiii mai mici, ajutandu-i sa inteleaga efectele cuvintelor lor.

Mi se pare un exercitiu foarte bun pentru scoala si chiar Gradinita, pentru ca acceseaza zona de empatie a copiilor si cu siguranta genereaza un bun rezultat.

 

 

Cateva idei despre inscrierea la scoala

Recent am organizat un workshop marca “Scoala Parintilor”  pentru parinti care urmeaza sa inscrie copiii la scoala si, bazandu-ma pe preocuparile  lor legate de scoala am structurat cateva puncte de interes legate de acest subiect:

  1. Calendarul pentru etapele inscrierii la scoala se stabileste prin Ordin de Ministru si se da publicitatii in preajma fiecarui inceput de an calendaristic, dar asta nu inseamna ca nu poate fi cautata viitoarea scoala mai devreme.
  2. Scoala se alege in primul rand tinand cont de proximitate. Copilul tau nu va vrea sa petreaca doua ore pe drum zilnic, crede-ma!
  3. Cand alegi scoala, fii atent care este programul scolii. Daca este o scoala foarte aglomerata poate sa invete de la 11 la 15 si s-ar putea sa incomodeze foarte tare programul familiei acest fel de orar. Deasemenea, vezi daca au scoala dupa scoala sau daca este un after school disponibil pe traseul dintre scoala si casa. Eu personal recomand ca, daca exista vreo varianta in care copilul sa stea acasa dupa scoala, macar la clasele primare, sa alegeti aceasta varianta. Mi se pare foarte lung un program de 10 ore la aceasta varsta.
  4. La clasa pregatitoare nu se dau teme. Iar mai tarziu scolarul trebuie faca temele singur. Acesta este rolul temelor, in nici un caz rolul lor nu este sa le reamintim membrilor familiei materia scolara. Atentie mare la invatatoarele zeloase care parcurg materia de clasa I la clasa pregatitoare, sau care dau teme excesive in ciclul primar. Nu este in regula si nu ajuta.
  5. Alegeti invatatoarea sau invatatorul dupa cum simtiti voi si copilul. Nu dupa recomandare. Daca va vorbeste doar despre ea/el si ce planuri are cu clasa, daca pare ca este concentrata pe ea si nu pe copii, daca vedeti un avant in a pedepsi continuu, daca simtiti un sentiment de scolar scos la tabla in preajma ei, mai cautati si alte variante.
  6. Invatatorul potrivit este cel care reuseste sa se conecteze cu fiecare copil in parte. Poate sa fie extraordinar de bine pregatit din punct de vedere academic, dar sa nu reuseasca sa transmita copiilor ce are de transmis.
  7. Nu va grabiti daca copilul nu are varsta obligatorie pentru inscrierea la scoala. Pot sa fie bine pregatiti din punct de vedere academic, dar se poate sa nu fie pregatiti emotional pentru aceasta schimbare majora. Cel mai bine este sa intrebati educatoarea despre momentul potrivit pentru inscriere. Ea vede si altceva decat vedeti voi.  Totusi, trebuie sa stiti ca daca merge la pregatitoare si nu se poate acomoda, il puteti retrage fara nicio explicatie si reinscrie anul urmator.
  8. Odata aleasa scoala, mergeti sa o vedeti, parcurgeti drumul impreuna, cumparati rechizite si faceti planuri. Dupa ce incepe scoala, tineti aproape de ceea ce se intampla, asculta zilnic ce a fost bine si rau la scoala, fiti prezenti si oferiti suport si intelegere copilului in acest inceput important pentru el si transmiteti permanent sustinere neconditionata.
  9. In scoala primara copilul trebuie sa dezvolte stima de sine, sentimentul ca poate, spiritual de echipa. Este esential sa nu se puna presiune pe copii, sa nu fie obsesiv comparati intre ei si din punctul meu de vedere in niciun caz sa nu mearga la concursuri scolare.
  10. Copiii invata in continuare prin joc. Au nevoie de autonomie si libertate si nu trebuie sa fiti surprinsi ca nu dau doi bani pe teme si nu au nici o pornire spre autodisciplina, isi pierd ghiozdanul, hainele si pare ca nu se vor da niciodata pe brazda.
  11. Indiferent cat va straduiti sa faceti alegerea corecta, se poate sa o dati in bara cu scoala. Asta nu inseamna ca ati distrus copilul pe viata. Totul poate fi schimbat, schimbarile in bine se asimileaza foarte repede iar schimbarile, in general, nu traumatizeaza copilul asa de tare precum isi imagineaza parintii.

sursa foto: www.allevents.in

Daca vrei sa creasca bine, lasa-l sa creasca!

La varsta fiului meu, 11 ani si jumatate, am plecat insotita de doua fetite de 9 ani la Sfantu Gheorghe, urmand sa ne astepte la gara un antrenor. Antrenorul nu era acolo, nu mai stiu de ce si nici nu cred ca s-a obosit cineva vreodata sa imi spuna de ce. Cert este ca m-am trezit fiind cea mai mare dintr-un grup de copii, intr-o gara la ora 10 seara, cu cativa oameni care nu vorbeau romana desi eram in tara mea. Nu stiu ce a fost in suflletul tatalui meu cand am sunat acasa, dar stiu ca mi-a spus: “Tu te descurci, stai linistita, o sa fii bine, iar asta mi-a dat o liniste incredibila!” Am fost in stare sa explic cine sunt si ce fac eu acolo si s-a gasit o solutie pentru noi pana a doua zi, cand si-a adus aminte grupul nostru ca existam. Imi amintesc de aceasta intamplare de fiecare data cand vad un parinte care insista sa faca pentru propriul copil ce el, copilul, s-ar descurca foarte bine sa faca singur.

Mi-am amintit intamplarea si ieri, cand mi-a povestit una dintre colegele mele ca avem un baietel la after school care a iesit dezbracat din baie spunand ca el nu stie sa se stearga. Va dati seama ce a simtit el?

Sigur, am scris mai sus doua exemple de copii mari, dar totul incepe inca de la gradinita. La interviul de inscriere, toata lumea vorbeste aproape exclusiv despre achizitii academice.

In ce limba predati? Ce materii aveti? Ce optionale?

Cam cat lucreaza zilnic, ca al meu face de acasa socoteli si stie litere si nu vreau sa regresesze?

Nu ca-i al meu, dar sa stiti ca este foarte avansat!

Cand il iau, as mai lucra pe caiete ceva!

Credeti sau nu, intrebarile de mai sus le pun de regula parinti de copii de 2-3 ani si le pun cu cea mai profunda dragoste pentru copii si cu o frica la fel de profunda ca nu vor fi ai lor copii, la fel de buni ca ceilalti. La ce, oare sa fie buni? Ca astazi nici nu stim pentru ce ii pregatim academic, ce meserii vor mai exista peste 20 de ani si ce vor trebui sa stie.

Bine, bine, sa stie engleza, karate, balet, franceza si sah, dar, sa se imbrace si sa se dezbrace? Sa manance altfel decat pasat? Sa mearga la toaleta? Sa se stearga la fund? Sa imparta ce este al lui?

Daca eu voi mai avea un copil mic, sau daca as fi  in locul fiecarui parinte de copilas mic, as incerca sa nu fac in locul lui nimic din ce poate sa faca singur. Nu as permite niciunei bone sa se faca indispensabila, niciunuia dintre bunici sa isi arate iubirea excesiva facand lucruri in locul copilului. Si in niciun caz nu as mai face lucruri in locul copilului meu pentru ca ma grabesc si nu am timp sa il astept. L-as lasa sa isi puna pantofiorii invers, sa isi buna bluza pe dos, sa se lege gresit, sa isi puna geaca singur. Nu i-as indesa caciula pe cap, l-as lasa sa se umple de apa si noroi apoi sa se schimbe, sa puna mainile peste tot chiar daca le baga in gura……l-as lasa!

Eu cred foarte mult ca stima de sine si increderea in propia persoana nu se construieste cand repetem obsesiv copilului “tu esti cel mai bun” ci atunci cand el vede ca se poate descurca singur in cat mai multe situatii. Atunci cand simte ca si daca a dat-o in bara, poate repara. Atunci cand isi da seama ca poate singur sa isi duca si reusitele, dar mai ales esecurile.

Dupa mine, cel mai bun mod de a ne raporta la cresterea copilului, este sa ii stam in spate si  sa ne gasesca acolo la nevoie, cand se intoarce spre noi, nu sa il ducem noi in fata unde ne dicteaza ambitiile, sperantele dar mai ales fricile noastre. Cum bine am ascultat ca spunea Oana Moraru recent, “Daca vreti sa cresteti copii buni, de success, lasati-i in pace sa creasca!”

Relatia cu adolescentii

Am participat la Conferinta Epik Talk, la care s-au abordat relatiile de calitate privite din mai multe perspective. Asa cum am scris imediat dupa eveniment, am avut privilegiul sa vad “crema” speakerilor din acest domeniu, asa incat am incercat sa fiu un burete care absoarbe informatii.

Singurul speaker pe care nu il stiam pana la conferinta, este psihologul Diana Stanculeanu, care a vorbit despre relatia parinte- adolescent si am sa incerc sa redau partial ce a povestit Diana, pentru ca informatia mi se pare utila fiecarui parinte debusolat care nu intelege unde a disparut copilasul dragut si innocent si ce este cu personajul ciufut,

plictisit, arogant si impertinent care a rasarit brusc in locul dragalasului.

Ce am invatat in primul rand a fost ca adolescenta se declanseaza putin mai devreme decat la generatia precedenta, dar foarte devreme raportat ciclurile de evolutie in viata omului. Istoric vorbind, datorita faptului ca a crescut foarte mult durata de viata, adolescenta apare intr-un alt moment al vietii. Daca de-a lungul istoriei o fata de 15 ani nu se intreba prea mult daca se se marite si sa faca copii, acum intrebarea “sunt pregatita sa fac copii?” apare in jurul varstei de 30 de ani iar adolescentei care viseaza la 15 ani la dragostea eternal alaturi de primul prieten, ii spune mama “lasa prostiile, ca ai teza”.

Ce se intampla de fapt cu copiii la adolescenta?

  • Evolutiv, tinerele exemplare sunt pregatite de natura ca orice alta specie sa paraseasca cuibul, respectiv parintii si sa apartina unui nou grup …..“ciudatii aia de la scoala pe care si i-a ales, ca nu stiu ce vede la ei de ii asculta atat”;
  • Creierul secreta astfel un nivel foarte scazut de serotonina si un nivel la fel de scazut de dopamina si apare ciufutul, plistisitul, superficialul care nu ar face nimic util; creierul adolescentului este foarte asemanator cu creierul unei persoane depresive;
  • Corpul mai are o asemenea evolutie fulminanta doar in primul an de viata, iar asta devine coplesitor pentru adolescent.

Datorita acestor schimbari majore, adolescentul cauta permanent cai prin care sa obtine o stare imediata de bine. Asta il poate face sa se puna in situatii periculoare sau poate capata obiceiuri adictive (fumat, alcool, droguri, sex, mancare). Totodata, creste influenta grupului la care adera si scade masiv influenta parintilor.

Ce putem face noi, parintii?

  • Sa intelegem ca responsabila este natura si nu suntem noi vinovati (fara “ce-am facut de mi-a dat Dumnezeu un copil ca tine?”. Pentru copilasii nostrii am fost eroii absoluti. Ca sa se poata desprinde de cuib, ca sa devina autonomi, au nevoie sa ne vada cu calitati si defecte si sa ne coboare de pe soclu.
  • Sa fim blanzi si empatici. Trantitul usii este despre ei, nu despre noi! Cand el tranteste usa in fata mea, eu trebuie sa strig bland: “Esti soare meu, bucuria mea si te iubesc oricum” (asta trebuie sa exersez mult ca sa iasa);
  • Sa fim atenti la ceea ce fac si nu la cum fac. Sa ii lasam sa isi aleaga atitudinea. Cum ar veni, daca duce gunoiul, trebuie sa ignoram tot ce bombane pana iese din casa cu gunoiul si dupa ce se intoarce.
  • Sa ii ajutam sa isi descopere drumul, sclipirile, sa vada ce pot face cu viata lor.
  • Sa fim prieteni cu prietenii lor, pentru ca ei ne influenteaza acum copiii;
  • Sa lasam jos controlul si sa incercam sa crestem influenta. Asta se face prin timp impreuna si comunicare.

Sa avem rabdare, asta este concluzia! Si sa intelegem ca adolescent dureaza doar vreo 10 ani, iar apoi, daca ne-am purtat bine, tanarul adult redevine cu bucurie “om de inteles”, cum zicea bunica mea.

 

Cat de mult parenting?

Intalnesc destul de des oameni care se straduiesc sa invete de la alti oameni cum sa isi traiasca viata. Cum sa iubeasca, cum sa isi conduca afacerea, dar mai ales, ma gandesc la parinti care incearca cu disperare sa invete cum sa isi creasca copilul. Care merg din curs in curs si din lectura in lectura, traind din ce in ce mai mult un sentiment de vinovatie ca nu reusesc sa faca lucrurile ca la carte.

Sigur ca orice partinte isi doreste sa fie cel mai bun parinte din lume, dar ce vreau sa spun este ca si parentingul este o moda care se schimba, la fel ca orice moda, o data la cateva sezoane.

Imi aduc aminte de pilda ca acum 12 ani, cand am nascut primul copil, era moda “nu-l lua din patut orice ar fi ca se obisnuieste in brate”. In timp ce altii dormeau in patut linistiti, a mea tipa de jurai ca am trantit-o pe carbuni incinsi. Ca atare n-am respectat nici o moda si mi-am asumat toate opiniile de parenting care spuneau ca “nu o sa mai scapi de ea din pat niciodata si o sa ii fie frica sa doarma singura tot timpul”.

Astazi, dupa cum am scris mai sus, are 12 ani si aproape ma roaga sa o las singura acasa si sa ies in oras, iar noaptea mai dormim uneori impreuna ca mie imi place sa ma bucur inca putin de ea, pana o pleaca in lume peste cativa ani. Tot acum, recent, am vazut ca noul trend in parenting este sa tii copilul cat mai mult in brate, pentru ca, evident, are nevoie de caldura parintilor.

Este doar un exemplu din multe traite de mine, de prieteni apropiati sau oameni pe care abia ii cunosc, care s-au lasat prinsi in tot felul de reguli pe care le-au invatat de la diversi specialist mai mult sau mai putin vestiti. Din toate traite sau auzite am invatat ca:

 

  • Daca aplici aceleasi reguli de parenting pe doi copii, nu vei avea acelasi rezultat. Ca atare, cred ca este mai important sa modelezi aluatul copilului si nu sa incerci sa il inghesui intr-o forma anume. Orice fel de curs de parenting, carte sau alta forma de inspiratie, filtreaz-o si nu o aplica ad literam. Vezi daca se potriveste voua ca familie, copiilor tai;
  • Daca te-ai decis sa inveti de la cineva cum se face, indiferent de domeniul in care incerci sa inveti, fii atent mai intai de la cine inveti. Nu invata antreprenoriat de la un personaj care nu a avut o afacere, nu invata sa faci bani de la cineva care sta intr-o garsoniera cu chirie, nu cred ca poti invata prea multe de la cineva care nu te inspira ca persoana. Eu as invata mereu, in orice domeniu, de la cineva care s-a straduit mult, a avut multe esecuri, si a reusit in final. Pentru ca de fapt, dupa fiecare sesiune de invatare/workshop/ curs sau cum s-o mai chema, ramai cu cateva lucruri si multa inspiratie, energie. Incearca sa primesti energie de la cineva care e capabil sa o daruiasca.
  • Incearca sa iti cunosti copilul ca sa il poti creste. Mi se pare ca intre generatii este o diferenta fantastica, ca atare nu incerca sa il cresti asa cum ai fost tu crescut pentru ca ai senzatia ca “eu nu am ajuns rau, deci am fost crecsut bine”. Si nici nu iti proiecta in cresterea copilului tau neimplinirile proprii. Nu incerca sa il faci fotbalist sau balerina doar pentru ca ai tai nu te-au putut duce la cursuri desi tu ti-ai dorit asta.
  • Fii relaxat, creste-l cu bucurie, fara frica, teama si presiune. Pentru ca nu ii definesc reusita in viata si fericirea, nici numarul de poezii stiute, nici medaliile la olimpiada, nici macar reusita in sport. Cum nu va fi un adult mai fericit si mai implinit daca este mai cuminte sau mai destept  decat vecinul sau verisorul lui. Probabil fericirea lui de adult, indiferent ca va fi gradinar sau ministru, depinde de cee ce asezi inauntrul lui. De cum va sti sa isi gestioneze emotiile, trairile, esecurile.

In final, cred din ce in ce mai mult ca totul este despre iubire, despre bucuria de a cunoaste micutul om pe care ai privilegiul de a-l creste si iubirea cu care il indrumi. Gaseste in tine iubirea, asculta instinctual de parinte si ai sa gasesti usor si instrumentele potrivite.

 

 

Povestea Centrului Educațional Butterfly

Mai jos veți regăsi emisiunea integrală din 13.02.2018 filmată în studioul celor de la BiziLive TV, cărora le mulțumesc și pe această cale pentru invitație. Dacă aveți și alte întrebări, vă rog să le adăugați mai jos.

Vizionare plăcută!

Mădălina Gîdiuță, grădinițele Butterfly: Diferența nu o face programa, o fac oamenii!

http://24life.ro/madalina-gidiuta-gradinite-butterfly/

Despre educația în sistemul privat nu știa mare lucru, dar visa un loc mai bun pentru copiii ei și pentru alți copii de vârstă preșcolară. Așa a pus bazele în București ale unei rețele de grădinițe private Butterfly, care astăzi numără trei sedii și 300 de școlarizați. După 11 ani de antreprenoriat în domeniul educației, Mădălina Gîdiuță crede că oamenii contează mai mult decât sistemul. „Butterfly are aceeași programă ca și grădinițele de stat, iar inspectorii, când vin la noi, spun că le e greu să evalueze și alte grădinițe după ce ne-au văzut pe noi, inclusiv de stat; iar diferența nu o face programa, o fac oamenii!”

Mădălina Gîdiuță a absolvit Dreptul, dar pasiunea ei era comunicarea. Așa că a renunțat la jobul de jurist într-o multinațională și a demarat înființarea unei grădinițe private. La decizie a contribuit mult și nașterea fiicei ei, Daria, pentru că un proiect propriu i-ar fi permis mai multă independență și mai mult timp alături de copil.

Mădălina spune că n-a fost elev de 10, dar și-a propus să construiască un sistem de educație de nota 10. Așa a apărut, în 2006, prima grădiniță Butterfly. Înainte ca Butterfly să-și înceapă activitatea, Mădălina era însărcinată cu fiul ei, Tudor. Așa încât primul an de afacere (scrie ea pe blog) a însemnat: „stres, greață, nesomn și o luptă contracronometru să pun pe picioare ceva ce părea nu mai meargă vreodată, înainte să nasc.” Dar născut și a reușit să deschidă și grădinița. A revenit la ea după două săptămâni de la naștere, „iar asta m-a costat un dezechilibru care a durat doi ani și care a fost una din lecțiile profunde ale vieții mele”, scrie ea în continuare. Cele mai importante au fost că „sănătatea nu este un dat și am învățat să fiu recunoscătoare în fiecare zi că sunt sănătoasă; și că familia este cea mai importantă și încerc să le ofer copiilor mei cea mai frumoasă copilărie (…) care rămâne reperul nostru de fericire lipsită de griji.”

În următorii 5 ani a deschis 5 sedii noi, Butterfly având una dintre cele mai rapide ascensiuni de brand în domeniu. Din 2012 și până anul acesta școlar, Butterfly a primit acreditare pentru grădinițe și autorizație pentru o școală primară; A încheiat un ciclu de educație până la clasa până la clasa a cincea și a închis școala, deschizând un sediu nou de grădiniță. „Orice afacere – proiect este ca un organism viu, cu care nu poți merge din succes în succes, ci mai degrabă din eșec în eșec”, spune Mădălina.

Un învățător bun poate să facă diferența

Mădălina Gîdiuță are doi copii minunați, de 10 și 11 ani, care au urmat amândoi sistemul Butterfly: „Tudor a fost până anul acesta la Butterfly, acum este înscris în clasa a patra la Liceul Vlahuță, iar Daria a fost și ea la grădiniță, apoi după o experiență nefericită cu școala (am scris pe blog) este acum în clasa a șasea la Școala 12 Herăstrău, amândoi sunt pe mâini foarte bune. Tudor e la o învățătoare în care eu cred foarte mult, un om blând și calm, care știe să scoată la suprafață ce e mai bun în copii, iar eu fac efortul să îl duc la ea, deși e departe.

Am încredere că un învățător bun poate să facă diferența. Ai să râzi probabil, că sunt împotriva opiniei generale, în care toată lumea discută despre sistem, dar mie mi se pare că, inclusiv la nivel de programă, lucrurile sunt destul de permisive. Și Butterfly, de exemplu, funcționează după o programă comună cu celelalte grădinițe. Inspectorii, când vin la noi, spun că le e greu să evalueze și alte grădinițe după ce ne-au văzut pe noi; iar diferența nu o face programa, o fac oamenii! Așa se întâmplă și la stat. Cu toții ne amintim profesori care ne-au fost la suflet și materii la care nu am învățat nimic pentru că nu ne-au plăcut cei care le-au predat. Un profesor bun sfințește locul.”

Sunt fericită cu ce am obținut și mândră de mine

Acum doi ani a divorțat, după 15 ani de căsătorie. Deși acest moment a însemnat suferință, o cotitură în viața ei și o schimbare de planuri și visuri, nu ar schimba nimic din ceea ce a făcut și trăit, atât la nivel profesional cât și personal: „Deși s-a finalizat, căsnicia mi-a dat doi copii superbi. Am rămas prietenă cu soțul meu și ne sprijinim în continuare. Iar la nivel profesional sunt fericită cu ce am obținut și sunt mândră de mine.”

Am rugat-o să ne spună mai multe despre drumul spre succes în antreprenoriatul educației preșcolare, iar Mădălina Gîdiuță povestește:

AM DESCOPERIT CĂ A FI ÎN PREAJMA COPIILOR ESTE UN PRIVILEGIU ȘI BUCURIE. CRED CĂ NU ESTE DOMENIU DE ACTIVITATE MAI FRUMOS DECÂT CEL CARE IMPLICĂ ȘI COPIII ȘI JOACA, ÎN ACEEAȘI MĂSURĂ.

„Sunt antreprenor în domeniul educației de 11 ani. Cel mai greu lucru? Să renunț. Să accept că un drum pe care am luat-o nu duce nicăieri; sau duce la o destinație greșită și să am tăria de a mă opri.

Orice afacere – chiar dacă arată de succes din afară, este marcată de eșecuri permanente și schimbări. Eu am schimbat direcția de multe ori. În primii 5 ani am deschis 5 sedii Butterfly, după care mi-am dat seama că sunt foarte greu de controlat toate cinci, la fel de bine. În 2012 am închis complet un After School și am unit alte două sedii. Vara, pentru că nu avem copii suficienți dar avem în schimb chirii foarte mari, pierdem aproape tot ce am câștigat în timpul anului. De aceea am cumpărat o clădire și am restrâns în ea activitatea celor două sedii, într-unul singur.

Anul școlar trecut, un eșec răsunător – închiderea școlii – s-a dovedit a fi o oportunitate. Îmi dădeam seama că școala îmi depășește visurile și resursele, pentru că era o școală mică, deschisă într-un pol de școli foarte mari (în Pipera) și avea nevoie de investiții pe măsură s-o cresc, simțeam că nu vreau să mă expun la un credit foarte mare s-o construiesc. Plus că școala este un proiect mult mai dificil decât grădinița, la care eu sunt foarte pricepută, iar copiii mici îmi sunt foarte dragi.

La început n-am putut să accept că trebuie să închid școala. Toată vara anului trecut nu am reușit să găsesc 4 învățători buni, iar când am reușit, în septembrie, m-am trezit că parte din părinți nu au mai avut răbdare și își retrăseseră copiii. Odată cu ei s-au dus două clase, iar activitatea ni s-a redus la jumătate, ceea ce pentru mine a fost un eșec răsunător. O lună am fost blocată, apoi am început să-mi clarific proiectele și ceea ce vreau să fac. Am decis să las școlile să-și facă treaba (pentru că sunt multe în zona de nord), iar eu să merg pe ceea ce știu cel mai bine – grădinița. Am închis școala și am deschis un sediu nou de grădiniță în Cosmopolis, unde sunt 6000 de locuitori și unde era nevoie de o grădiniță. Avem deja 40 de copii înscriși, iar noua grădiniță se prefigurează a fi cel mai mare succes de până acum.”

Tot ce știu important profesional – am învățat în ultimii 10 ani

Greșeala este profesorul nostru cel mai exigent, cum bine spunea Nicolae Steinhardt. De regulă, cele mai greu de digerat eșecuri sunt cele care presupun legături interumane. Deși consider că am multă experiență, încă mă afectează relațiile cu oamenii. Dar, dacă îți faci treaba cu bun simț, rezultatele sunt pozitive. Sunt uimită în continuare de cât de frumos vorbesc oamenii despre Butterfly și de notorietatea pe care a căpătat-o brandul. Chiar de curând am avut un proces de evaluare a două dintre sediile noastre, în cadrul căruia au fost intervievați foarte mulți clienți. Am fost complet măgulită de disponibilitatea lor de a veni în timpul zilei și de cât de frumos au povestit despre procesul educațional și atmosfera din sedii. Este atât de plăcut să vezi că munca dă roade și că decența și bunul simț sunt apreciate dincolo de micile greșeli care apar cu siguranță în orice activitate.

În ultimii 10 ani mi s-a resetat complet modul de gândire și aș putea să afirm cu convingere că, tot ce am învățat important din punct de vedere profesional, am învățat în acești 10 ani. O să punctez câteva dintre cele mai importante lucruri:

  • Că totul se schimbă, nimic nu stă pe loc și să accept schimbarea cu ușurință a fost unul dintre cele mai grele exerciții, dar și cele mai eficiente. Îmi aduc aminte că, ani de zile, mi-am repetat zilnic că schimbarea mă ajută să cresc. Erau ani în care digeram extrem de greu orice se schimba fără voia mea. Abia după ce am deschis și am închis sedii, m-am mutat de câteva ori, am pierdut o afacere la care țineam mult și am învățat să trăiesc după un divorț care m-a făcut să sufăr foarte tare, pot spune că accept cu relativă ușurință că schimbarea face parte din viață și nu avem nici o garanție ca ceea ce avem astăzi, nu se distruge complet mâine.
  • S-au schimbat și visurile mele, așa încât a fost necesar să învăț să îmi reevaluez destul de des viziunea și planurile.
  • Am învățat greu, dar acum știu că cele mai mari eșecuri pot fi de fapt cele mai frumoase cadouri primite de la univers.
  • Am învățat că visurile pe care le transpusesem în planuri izvorau din așteptările celor din jur. Și mi-a fost greu, dar a fost important să învăț care sunt visurile mele, planurile mele și ce mă împlinește.
  • Am învățat că a dărui încredere celor din jur este esențial și am fost răsplatită din plin pentru asta.
  • Am învățat că cel mai greu este să fii vârful de lance, să nu ai unde să te uiți mai sus, așteptând soluții.
  • Am învățat că cele mai grele perioade au fost sursa celor mai profunde succese personale.
  • Am învățat că e firesc să greșesc și că cele mai sumbre temeri de regulă nu se concretizează.
  • Cele mai mari temeri au avut legătură cu copiii, cu siguranța și bunăstarea lor. Cu responsabilitatea față de ei și părinții lor. Dar am învățat că, dacă am făcut tot ce am putut eu ca să fie bine copiilor, le pot privi părinții în ochi, în orice moment.
  • Temeri însă am avut în fiecare zi și continui să am. Dar îmi spun la fel, în fiecare zi, că este curajos nu cel căruia nu îi este frică, ci acela care merge pe drumul lui în continuare, indiferent de teama pe care o simte.
  • Cele mai mari  satisfacții le am când văd copii mai înalți decât mine care au fost la Butterfly și încă își amintesc de educatoare sau povestesc cu nostalgie despre amintiri frumoase, mâncarea bună sau alte întâmplări de la grădiniță.
  • De asemenea mă bucură când știu că ajutăm copii, că le schimbăm viața, că suntem acolo pentru ei exact când au nevoie.”

6 noi tendinte in educatie

960x0

In timp ce din pacate in Romania cele mai multe probleme legate de scoala sunt de natura administrativa, la nivel global ultimele tendinte in educatie au legatura cu inteligenta arficiala. Forbes a publicat in iulie 2017 topul tendintelor care vin sa sprijine profesorii in nevoia lor de adaptare la realitatea elevilor:

1. Virtual Reality – imaginati-va cum este, profesor fiind, sa poti aduce Grecia Antica in clasa ta printr-o aplicatie cum este Unimersiv sau cum isi pot impartasi elevii creatiile virtuale prin intermediul Cospaces. Diferenta intre invatare teoretica si mix realitate/realitate vizuala, din punctul de vedere al invatarii si captarii atentiei elevului este imensa.

2. Redesign the Spaces – Se trece din ce in ce mai mult la „redesenarea” spatiului de clasa. De la birouri individuale la birouri comune, de la table cu creta la table inteligente si de la spatii formale la spatii informale, toate vin sa mute atentia pe elev, nevoia lui de a fi creativ si lucrul in echipa, cat mai apropiat de contextul viitor al elevului la locul de munca. „Sa creem, in loc de a privi”, pare a fi noua deviza a invatamantului!

3. BYOD – Vino culaptop-ul personal la scoala ca sa lucrezi. Sunt state ( stiam ca exista la un moment dat un proiect si in Romania) care au implementat programe prin care ficare elev primeste laptop. Ca atare, a disparut sala IT, iar elevii folosesc din ce in ce mai mult propril device la scoala.

4. AI – Pe mine ma fascineaza SIRI sau BIXBY. Si ma gandesc cat de interesant, amuzant si interactiv trebuie sa fie faptul ca sunt Universitati unde exista asistenti virtuali care sunt capabili sa sprijine studentul in demersul individual de invatare. Cum ar fi sa ai un asistent virtual care sa iti caute materiale de studiu pe baza intereselor tale si a curriculei si sa iti ofere indrumare cand iti pregatesti examenul. De asemenea, sunt deja universitati unde s-a implementat cu succes serviciul de relatii cu clientii virtual. Cool!

5. Personalized Learning – Suntem in era in care se trece de la invatare la descoperire. Este greu ca profesorul sa poate oferi informatii mai noi, mai multe sau mai variate decat poate descoperi elevul pe internet. Asa incat profesorul devine sprijin, facilitator, mentor. Programe educationale precum Blended Learning implica mai mult studentul si mai putin profesorul, sunt bazate pe descoperire si permit un nivel ridicat de decizie a elevului in privinta procesului, de tipul „alege-ti singur drumul”.

6. Gamification – Cred ca nu exista parinte care sa nu opreasca copilul de la jocuri pe computer cel putin de cateva ori pe saptamana. Am folosit insa la un moment dat o aplicatie ca sa invete baietelul meu tabla innmultirii si m-am felicitat. Invatarea a devenit dintr-o corvoada si un motiv de cearta, o placere. Prin joc, invatarea devine instantaneu atractiva si interactiva iar copilul este motivat sa continue de feedback –ul rapid. Folosit in procesul de invatare „gaming-ul” este atractiv, interactiv, incurajeaza puterea de decizie si este actual.

Sigur ca pentru noi care ne luptam cu toaletele scolilor in curte si lipsa acuta de spatii “de cazare” in scoli,  o parte din noile tendinte par coborate direct dintr-un film SF. Cred insa ca este interesant si important totusi sa stim ca exista si sa ne uitam „peste gard” macar din cand in cand.

 

 

Sursa:https://www.forbes.com/sites/danielnewman/2017/07/18/top-6-digital-transformation-trends-in-education/2/#2c1d36512e79

Poveste cu copii de scoala

Sa zicem ca avem 5 copii de gradinita si de scoala care locuiesc intr-o baraca infioratoare, fara caldura si gaze, in camp.

Au fost inscrisi la scoala de mama lor, in afara celui de 12 ani care nu a fost niciodata la scoala si oricum nu sunt bani si pentru rechizitele lui.

Cum au ajuns in camp atatia copii (plus unul pe drum si inca un sugar) si parintii aferenti, nu stiu. Lumea zice ca nu muncesc, ei spun ca muncesc la ferma pentru 20 de ron pe zi (faceti voi un calcul si aflati cat castiga pe luna). Oamenii spun ca nu merita ajutati, pentru ca tatal lor bea si nu munceste. Eu spun ca tocmai de-aia trebuiesc ajutati, pentru ca merita sa inteleaga ca universul nu inseamna analfabetism, batai, bautura si camp.

In fine….au fost inscrisi la scoala si gradinita. Si ce credeti? Le-au fost cerute liste de rechizite care au costat 750 lei fara ghiozdane si hainutele de care au nevoie sa poata merge la scoala. Le-am cumparat astazi pe toate dar am stat cateva minute cu bonul in mana si mintea goala.

Am avut in fata mea expresia mamei lor care ieri, multumimdu-mi cu cerul si cu pamantul, mi-a spus ca a castigat 20 de lei pentru o zi de munca si a decis sa ia mancare din ei, nu rechizite.

Am avut in fata si expresia unuia dintre baieti, care cu o seninatate incredibila mi-a spus peltic: Mi-a zis Doamna la scoala azi: “Zi-i lu’ ma-ta sa-ti ia rechizite ca nu te mai primesc!”

Si ma intreb si va intreb:

  • Cati copii ca ei exista? Cati dintre ei sunt umiliti cu seninatate pentru ca „n-are ma-sa bani”?
  • Cum sa aleaga o mama si asa probabil batuta, amarata si muncita sa isi duca copiii la scoala cand stie ca nu are bani sa ii pregateasca de scoala?
  • Ce vina are sistemul si ce vina are omul care lucreaza efectiv la clasa cu copiii?
  • Ce proceduri or fi implementate la nivel de scoala pentru integrarea unor astfel de copiii?
  • Cum pleaca ei in viata pornind de atat de jos si fiind de la inceput marginalizati? Ce invata despre lume, oameni, viata?

Am urmarit de curand o conferinta – https://www.ted.com/talks/rita_pierson_every_kid_needs_a_champion, in care o doamna profesoara, povesteste cum a lucrat cu copiii fara rezultate dintr-o scoala rau famata ducandu-i catre rezultate foarte bune. Mi-a ramas in minte ca educatia este mai mult despre oameni decat despre sistem. Sunt meserii vocationale cum este cea in care ai privilegiul de a educa copii, pe care cand le practici trebuie sa ai vocatie, bucurie, determinare si sa intelegi ca nu esti doar angajatul bine sau rau platit, esti eroul unui copil.

In cazul nostru de pilda, legislatia prevede un pachet de rechizite copiilor din familii fara posibilitati pe baza unei cereri simple. Sigur, asta trebuie sa stie profesorul si scoala, nu mama. Cum ar fi fost ca invatatoarea, care stia sigur fiind vorba de o comunitate rurala ce posibilitati au copiii, sa cheme mama si sa-i explice ca o poate ajuta cu rechizite? Sau cum ar fi fost sa ceara copilului doar caiete, iar restul materialelor ce se pot imparti (de la hartie creponata pana la hartie igienica) sa o asigure din resursele colegilor?

Ce incerc sa spun este ca scoala, ar  trebui sa fie locul in care sunt educati cu aceeasi blandete, din toate punctele de vedere si copiii familiilor mai instarite, dar si copiii care stau in camp, fara lumina. Pentru ca atunci cand se intampla asta, toti copiii invata ca exista iubire, speranta, bunatate, toleranta. Iar copiii care stau in camp, fara bani de rechizite si pantofiori, s-ar putea sa aiba o sansa sa vrea in viata sa fie altcineva decat tatal care isi ineaca amarul in bautura.

Nu am spus povestea lor ca sa va cer ajutorul. Noi deja o sa ii integram in programul nostru dupa scoala si vor avea parte de grija de care au nevoie. V-am impartasit doar o poveste despre educatie, oameni si sistem, poveste care cred ca se repeta frecvent cu mici diferente de nuanta.

sursa foto: www.moniorulcj.ro

foto Saul Pop

Page 1 of 11

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén