Mădălina Gîdiuță

Blog Personal

Cat de mult parenting?

Intalnesc destul de des oameni care se straduiesc sa invete de la alti oameni cum sa isi traiasca viata. Cum sa iubeasca, cum sa isi conduca afacerea, dar mai ales, ma gandesc la parinti care incearca cu disperare sa invete cum sa isi creasca copilul. Care merg din curs in curs si din lectura in lectura, traind din ce in ce mai mult un sentiment de vinovatie ca nu reusesc sa faca lucrurile ca la carte.

Sigur ca orice partinte isi doreste sa fie cel mai bun parinte din lume, dar ce vreau sa spun este ca si parentingul este o moda care se schimba, la fel ca orice moda, o data la cateva sezoane.

Imi aduc aminte de pilda ca acum 12 ani, cand am nascut primul copil, era moda “nu-l lua din patut orice ar fi ca se obisnuieste in brate”. In timp ce altii dormeau in patut linistiti, a mea tipa de jurai ca am trantit-o pe carbuni incinsi. Ca atare n-am respectat nici o moda si mi-am asumat toate opiniile de parenting care spuneau ca “nu o sa mai scapi de ea din pat niciodata si o sa ii fie frica sa doarma singura tot timpul”.

Astazi, dupa cum am scris mai sus, are 12 ani si aproape ma roaga sa o las singura acasa si sa ies in oras, iar noaptea mai dormim uneori impreuna ca mie imi place sa ma bucur inca putin de ea, pana o pleaca in lume peste cativa ani. Tot acum, recent, am vazut ca noul trend in parenting este sa tii copilul cat mai mult in brate, pentru ca, evident, are nevoie de caldura parintilor.

Este doar un exemplu din multe traite de mine, de prieteni apropiati sau oameni pe care abia ii cunosc, care s-au lasat prinsi in tot felul de reguli pe care le-au invatat de la diversi specialist mai mult sau mai putin vestiti. Din toate traite sau auzite am invatat ca:

 

  • Daca aplici aceleasi reguli de parenting pe doi copii, nu vei avea acelasi rezultat. Ca atare, cred ca este mai important sa modelezi aluatul copilului si nu sa incerci sa il inghesui intr-o forma anume. Orice fel de curs de parenting, carte sau alta forma de inspiratie, filtreaz-o si nu o aplica ad literam. Vezi daca se potriveste voua ca familie, copiilor tai;
  • Daca te-ai decis sa inveti de la cineva cum se face, indiferent de domeniul in care incerci sa inveti, fii atent mai intai de la cine inveti. Nu invata antreprenoriat de la un personaj care nu a avut o afacere, nu invata sa faci bani de la cineva care sta intr-o garsoniera cu chirie, nu cred ca poti invata prea multe de la cineva care nu te inspira ca persoana. Eu as invata mereu, in orice domeniu, de la cineva care s-a straduit mult, a avut multe esecuri, si a reusit in final. Pentru ca de fapt, dupa fiecare sesiune de invatare/workshop/ curs sau cum s-o mai chema, ramai cu cateva lucruri si multa inspiratie, energie. Incearca sa primesti energie de la cineva care e capabil sa o daruiasca.
  • Incearca sa iti cunosti copilul ca sa il poti creste. Mi se pare ca intre generatii este o diferenta fantastica, ca atare nu incerca sa il cresti asa cum ai fost tu crescut pentru ca ai senzatia ca “eu nu am ajuns rau, deci am fost crecsut bine”. Si nici nu iti proiecta in cresterea copilului tau neimplinirile proprii. Nu incerca sa il faci fotbalist sau balerina doar pentru ca ai tai nu te-au putut duce la cursuri desi tu ti-ai dorit asta.
  • Fii relaxat, creste-l cu bucurie, fara frica, teama si presiune. Pentru ca nu ii definesc reusita in viata si fericirea, nici numarul de poezii stiute, nici medaliile la olimpiada, nici macar reusita in sport. Cum nu va fi un adult mai fericit si mai implinit daca este mai cuminte sau mai destept  decat vecinul sau verisorul lui. Probabil fericirea lui de adult, indiferent ca va fi gradinar sau ministru, depinde de cee ce asezi inauntrul lui. De cum va sti sa isi gestioneze emotiile, trairile, esecurile.

In final, cred din ce in ce mai mult ca totul este despre iubire, despre bucuria de a cunoaste micutul om pe care ai privilegiul de a-l creste si iubirea cu care il indrumi. Gaseste in tine iubirea, asculta instinctual de parinte si ai sa gasesti usor si instrumentele potrivite.

 

 

Povestea Centrului Educațional Butterfly

Mai jos veți regăsi emisiunea integrală din 13.02.2018 filmată în studioul celor de la BiziLive TV, cărora le mulțumesc și pe această cale pentru invitație. Dacă aveți și alte întrebări, vă rog să le adăugați mai jos.

Vizionare plăcută!

Mădălina Gîdiuță, grădinițele Butterfly: Diferența nu o face programa, o fac oamenii!

http://24life.ro/madalina-gidiuta-gradinite-butterfly/

Despre educația în sistemul privat nu știa mare lucru, dar visa un loc mai bun pentru copiii ei și pentru alți copii de vârstă preșcolară. Așa a pus bazele în București ale unei rețele de grădinițe private Butterfly, care astăzi numără trei sedii și 300 de școlarizați. După 11 ani de antreprenoriat în domeniul educației, Mădălina Gîdiuță crede că oamenii contează mai mult decât sistemul. „Butterfly are aceeași programă ca și grădinițele de stat, iar inspectorii, când vin la noi, spun că le e greu să evalueze și alte grădinițe după ce ne-au văzut pe noi, inclusiv de stat; iar diferența nu o face programa, o fac oamenii!”

Mădălina Gîdiuță a absolvit Dreptul, dar pasiunea ei era comunicarea. Așa că a renunțat la jobul de jurist într-o multinațională și a demarat înființarea unei grădinițe private. La decizie a contribuit mult și nașterea fiicei ei, Daria, pentru că un proiect propriu i-ar fi permis mai multă independență și mai mult timp alături de copil.

Mădălina spune că n-a fost elev de 10, dar și-a propus să construiască un sistem de educație de nota 10. Așa a apărut, în 2006, prima grădiniță Butterfly. Înainte ca Butterfly să-și înceapă activitatea, Mădălina era însărcinată cu fiul ei, Tudor. Așa încât primul an de afacere (scrie ea pe blog) a însemnat: „stres, greață, nesomn și o luptă contracronometru să pun pe picioare ceva ce părea nu mai meargă vreodată, înainte să nasc.” Dar născut și a reușit să deschidă și grădinița. A revenit la ea după două săptămâni de la naștere, „iar asta m-a costat un dezechilibru care a durat doi ani și care a fost una din lecțiile profunde ale vieții mele”, scrie ea în continuare. Cele mai importante au fost că „sănătatea nu este un dat și am învățat să fiu recunoscătoare în fiecare zi că sunt sănătoasă; și că familia este cea mai importantă și încerc să le ofer copiilor mei cea mai frumoasă copilărie (…) care rămâne reperul nostru de fericire lipsită de griji.”

În următorii 5 ani a deschis 5 sedii noi, Butterfly având una dintre cele mai rapide ascensiuni de brand în domeniu. Din 2012 și până anul acesta școlar, Butterfly a primit acreditare pentru grădinițe și autorizație pentru o școală primară; A încheiat un ciclu de educație până la clasa până la clasa a cincea și a închis școala, deschizând un sediu nou de grădiniță. „Orice afacere – proiect este ca un organism viu, cu care nu poți merge din succes în succes, ci mai degrabă din eșec în eșec”, spune Mădălina.

Un învățător bun poate să facă diferența

Mădălina Gîdiuță are doi copii minunați, de 10 și 11 ani, care au urmat amândoi sistemul Butterfly: „Tudor a fost până anul acesta la Butterfly, acum este înscris în clasa a patra la Liceul Vlahuță, iar Daria a fost și ea la grădiniță, apoi după o experiență nefericită cu școala (am scris pe blog) este acum în clasa a șasea la Școala 12 Herăstrău, amândoi sunt pe mâini foarte bune. Tudor e la o învățătoare în care eu cred foarte mult, un om blând și calm, care știe să scoată la suprafață ce e mai bun în copii, iar eu fac efortul să îl duc la ea, deși e departe.

Am încredere că un învățător bun poate să facă diferența. Ai să râzi probabil, că sunt împotriva opiniei generale, în care toată lumea discută despre sistem, dar mie mi se pare că, inclusiv la nivel de programă, lucrurile sunt destul de permisive. Și Butterfly, de exemplu, funcționează după o programă comună cu celelalte grădinițe. Inspectorii, când vin la noi, spun că le e greu să evalueze și alte grădinițe după ce ne-au văzut pe noi; iar diferența nu o face programa, o fac oamenii! Așa se întâmplă și la stat. Cu toții ne amintim profesori care ne-au fost la suflet și materii la care nu am învățat nimic pentru că nu ne-au plăcut cei care le-au predat. Un profesor bun sfințește locul.”

Sunt fericită cu ce am obținut și mândră de mine

Acum doi ani a divorțat, după 15 ani de căsătorie. Deși acest moment a însemnat suferință, o cotitură în viața ei și o schimbare de planuri și visuri, nu ar schimba nimic din ceea ce a făcut și trăit, atât la nivel profesional cât și personal: „Deși s-a finalizat, căsnicia mi-a dat doi copii superbi. Am rămas prietenă cu soțul meu și ne sprijinim în continuare. Iar la nivel profesional sunt fericită cu ce am obținut și sunt mândră de mine.”

Am rugat-o să ne spună mai multe despre drumul spre succes în antreprenoriatul educației preșcolare, iar Mădălina Gîdiuță povestește:

AM DESCOPERIT CĂ A FI ÎN PREAJMA COPIILOR ESTE UN PRIVILEGIU ȘI BUCURIE. CRED CĂ NU ESTE DOMENIU DE ACTIVITATE MAI FRUMOS DECÂT CEL CARE IMPLICĂ ȘI COPIII ȘI JOACA, ÎN ACEEAȘI MĂSURĂ.

„Sunt antreprenor în domeniul educației de 11 ani. Cel mai greu lucru? Să renunț. Să accept că un drum pe care am luat-o nu duce nicăieri; sau duce la o destinație greșită și să am tăria de a mă opri.

Orice afacere – chiar dacă arată de succes din afară, este marcată de eșecuri permanente și schimbări. Eu am schimbat direcția de multe ori. În primii 5 ani am deschis 5 sedii Butterfly, după care mi-am dat seama că sunt foarte greu de controlat toate cinci, la fel de bine. În 2012 am închis complet un After School și am unit alte două sedii. Vara, pentru că nu avem copii suficienți dar avem în schimb chirii foarte mari, pierdem aproape tot ce am câștigat în timpul anului. De aceea am cumpărat o clădire și am restrâns în ea activitatea celor două sedii, într-unul singur.

Anul școlar trecut, un eșec răsunător – închiderea școlii – s-a dovedit a fi o oportunitate. Îmi dădeam seama că școala îmi depășește visurile și resursele, pentru că era o școală mică, deschisă într-un pol de școli foarte mari (în Pipera) și avea nevoie de investiții pe măsură s-o cresc, simțeam că nu vreau să mă expun la un credit foarte mare s-o construiesc. Plus că școala este un proiect mult mai dificil decât grădinița, la care eu sunt foarte pricepută, iar copiii mici îmi sunt foarte dragi.

La început n-am putut să accept că trebuie să închid școala. Toată vara anului trecut nu am reușit să găsesc 4 învățători buni, iar când am reușit, în septembrie, m-am trezit că parte din părinți nu au mai avut răbdare și își retrăseseră copiii. Odată cu ei s-au dus două clase, iar activitatea ni s-a redus la jumătate, ceea ce pentru mine a fost un eșec răsunător. O lună am fost blocată, apoi am început să-mi clarific proiectele și ceea ce vreau să fac. Am decis să las școlile să-și facă treaba (pentru că sunt multe în zona de nord), iar eu să merg pe ceea ce știu cel mai bine – grădinița. Am închis școala și am deschis un sediu nou de grădiniță în Cosmopolis, unde sunt 6000 de locuitori și unde era nevoie de o grădiniță. Avem deja 40 de copii înscriși, iar noua grădiniță se prefigurează a fi cel mai mare succes de până acum.”

Tot ce știu important profesional – am învățat în ultimii 10 ani

Greșeala este profesorul nostru cel mai exigent, cum bine spunea Nicolae Steinhardt. De regulă, cele mai greu de digerat eșecuri sunt cele care presupun legături interumane. Deși consider că am multă experiență, încă mă afectează relațiile cu oamenii. Dar, dacă îți faci treaba cu bun simț, rezultatele sunt pozitive. Sunt uimită în continuare de cât de frumos vorbesc oamenii despre Butterfly și de notorietatea pe care a căpătat-o brandul. Chiar de curând am avut un proces de evaluare a două dintre sediile noastre, în cadrul căruia au fost intervievați foarte mulți clienți. Am fost complet măgulită de disponibilitatea lor de a veni în timpul zilei și de cât de frumos au povestit despre procesul educațional și atmosfera din sedii. Este atât de plăcut să vezi că munca dă roade și că decența și bunul simț sunt apreciate dincolo de micile greșeli care apar cu siguranță în orice activitate.

În ultimii 10 ani mi s-a resetat complet modul de gândire și aș putea să afirm cu convingere că, tot ce am învățat important din punct de vedere profesional, am învățat în acești 10 ani. O să punctez câteva dintre cele mai importante lucruri:

  • Că totul se schimbă, nimic nu stă pe loc și să accept schimbarea cu ușurință a fost unul dintre cele mai grele exerciții, dar și cele mai eficiente. Îmi aduc aminte că, ani de zile, mi-am repetat zilnic că schimbarea mă ajută să cresc. Erau ani în care digeram extrem de greu orice se schimba fără voia mea. Abia după ce am deschis și am închis sedii, m-am mutat de câteva ori, am pierdut o afacere la care țineam mult și am învățat să trăiesc după un divorț care m-a făcut să sufăr foarte tare, pot spune că accept cu relativă ușurință că schimbarea face parte din viață și nu avem nici o garanție ca ceea ce avem astăzi, nu se distruge complet mâine.
  • S-au schimbat și visurile mele, așa încât a fost necesar să învăț să îmi reevaluez destul de des viziunea și planurile.
  • Am învățat greu, dar acum știu că cele mai mari eșecuri pot fi de fapt cele mai frumoase cadouri primite de la univers.
  • Am învățat că visurile pe care le transpusesem în planuri izvorau din așteptările celor din jur. Și mi-a fost greu, dar a fost important să învăț care sunt visurile mele, planurile mele și ce mă împlinește.
  • Am învățat că a dărui încredere celor din jur este esențial și am fost răsplatită din plin pentru asta.
  • Am învățat că cel mai greu este să fii vârful de lance, să nu ai unde să te uiți mai sus, așteptând soluții.
  • Am învățat că cele mai grele perioade au fost sursa celor mai profunde succese personale.
  • Am învățat că e firesc să greșesc și că cele mai sumbre temeri de regulă nu se concretizează.
  • Cele mai mari temeri au avut legătură cu copiii, cu siguranța și bunăstarea lor. Cu responsabilitatea față de ei și părinții lor. Dar am învățat că, dacă am făcut tot ce am putut eu ca să fie bine copiilor, le pot privi părinții în ochi, în orice moment.
  • Temeri însă am avut în fiecare zi și continui să am. Dar îmi spun la fel, în fiecare zi, că este curajos nu cel căruia nu îi este frică, ci acela care merge pe drumul lui în continuare, indiferent de teama pe care o simte.
  • Cele mai mari  satisfacții le am când văd copii mai înalți decât mine care au fost la Butterfly și încă își amintesc de educatoare sau povestesc cu nostalgie despre amintiri frumoase, mâncarea bună sau alte întâmplări de la grădiniță.
  • De asemenea mă bucură când știu că ajutăm copii, că le schimbăm viața, că suntem acolo pentru ei exact când au nevoie.”

6 noi tendinte in educatie

960x0

In timp ce din pacate in Romania cele mai multe probleme legate de scoala sunt de natura administrativa, la nivel global ultimele tendinte in educatie au legatura cu inteligenta arficiala. Forbes a publicat in iulie 2017 topul tendintelor care vin sa sprijine profesorii in nevoia lor de adaptare la realitatea elevilor:

1. Virtual Reality – imaginati-va cum este, profesor fiind, sa poti aduce Grecia Antica in clasa ta printr-o aplicatie cum este Unimersiv sau cum isi pot impartasi elevii creatiile virtuale prin intermediul Cospaces. Diferenta intre invatare teoretica si mix realitate/realitate vizuala, din punctul de vedere al invatarii si captarii atentiei elevului este imensa.

2. Redesign the Spaces – Se trece din ce in ce mai mult la „redesenarea” spatiului de clasa. De la birouri individuale la birouri comune, de la table cu creta la table inteligente si de la spatii formale la spatii informale, toate vin sa mute atentia pe elev, nevoia lui de a fi creativ si lucrul in echipa, cat mai apropiat de contextul viitor al elevului la locul de munca. „Sa creem, in loc de a privi”, pare a fi noua deviza a invatamantului!

3. BYOD – Vino culaptop-ul personal la scoala ca sa lucrezi. Sunt state ( stiam ca exista la un moment dat un proiect si in Romania) care au implementat programe prin care ficare elev primeste laptop. Ca atare, a disparut sala IT, iar elevii folosesc din ce in ce mai mult propril device la scoala.

4. AI – Pe mine ma fascineaza SIRI sau BIXBY. Si ma gandesc cat de interesant, amuzant si interactiv trebuie sa fie faptul ca sunt Universitati unde exista asistenti virtuali care sunt capabili sa sprijine studentul in demersul individual de invatare. Cum ar fi sa ai un asistent virtual care sa iti caute materiale de studiu pe baza intereselor tale si a curriculei si sa iti ofere indrumare cand iti pregatesti examenul. De asemenea, sunt deja universitati unde s-a implementat cu succes serviciul de relatii cu clientii virtual. Cool!

5. Personalized Learning – Suntem in era in care se trece de la invatare la descoperire. Este greu ca profesorul sa poate oferi informatii mai noi, mai multe sau mai variate decat poate descoperi elevul pe internet. Asa incat profesorul devine sprijin, facilitator, mentor. Programe educationale precum Blended Learning implica mai mult studentul si mai putin profesorul, sunt bazate pe descoperire si permit un nivel ridicat de decizie a elevului in privinta procesului, de tipul „alege-ti singur drumul”.

6. Gamification – Cred ca nu exista parinte care sa nu opreasca copilul de la jocuri pe computer cel putin de cateva ori pe saptamana. Am folosit insa la un moment dat o aplicatie ca sa invete baietelul meu tabla innmultirii si m-am felicitat. Invatarea a devenit dintr-o corvoada si un motiv de cearta, o placere. Prin joc, invatarea devine instantaneu atractiva si interactiva iar copilul este motivat sa continue de feedback –ul rapid. Folosit in procesul de invatare „gaming-ul” este atractiv, interactiv, incurajeaza puterea de decizie si este actual.

Sigur ca pentru noi care ne luptam cu toaletele scolilor in curte si lipsa acuta de spatii “de cazare” in scoli,  o parte din noile tendinte par coborate direct dintr-un film SF. Cred insa ca este interesant si important totusi sa stim ca exista si sa ne uitam „peste gard” macar din cand in cand.

 

 

Sursa:https://www.forbes.com/sites/danielnewman/2017/07/18/top-6-digital-transformation-trends-in-education/2/#2c1d36512e79

Poveste cu copii de scoala

Sa zicem ca avem 5 copii de gradinita si de scoala care locuiesc intr-o baraca infioratoare, fara caldura si gaze, in camp.

Au fost inscrisi la scoala de mama lor, in afara celui de 12 ani care nu a fost niciodata la scoala si oricum nu sunt bani si pentru rechizitele lui.

Cum au ajuns in camp atatia copii (plus unul pe drum si inca un sugar) si parintii aferenti, nu stiu. Lumea zice ca nu muncesc, ei spun ca muncesc la ferma pentru 20 de ron pe zi (faceti voi un calcul si aflati cat castiga pe luna). Oamenii spun ca nu merita ajutati, pentru ca tatal lor bea si nu munceste. Eu spun ca tocmai de-aia trebuiesc ajutati, pentru ca merita sa inteleaga ca universul nu inseamna analfabetism, batai, bautura si camp.

In fine….au fost inscrisi la scoala si gradinita. Si ce credeti? Le-au fost cerute liste de rechizite care au costat 750 lei fara ghiozdane si hainutele de care au nevoie sa poata merge la scoala. Le-am cumparat astazi pe toate dar am stat cateva minute cu bonul in mana si mintea goala.

Am avut in fata mea expresia mamei lor care ieri, multumimdu-mi cu cerul si cu pamantul, mi-a spus ca a castigat 20 de lei pentru o zi de munca si a decis sa ia mancare din ei, nu rechizite.

Am avut in fata si expresia unuia dintre baieti, care cu o seninatate incredibila mi-a spus peltic: Mi-a zis Doamna la scoala azi: “Zi-i lu’ ma-ta sa-ti ia rechizite ca nu te mai primesc!”

Si ma intreb si va intreb:

  • Cati copii ca ei exista? Cati dintre ei sunt umiliti cu seninatate pentru ca „n-are ma-sa bani”?
  • Cum sa aleaga o mama si asa probabil batuta, amarata si muncita sa isi duca copiii la scoala cand stie ca nu are bani sa ii pregateasca de scoala?
  • Ce vina are sistemul si ce vina are omul care lucreaza efectiv la clasa cu copiii?
  • Ce proceduri or fi implementate la nivel de scoala pentru integrarea unor astfel de copiii?
  • Cum pleaca ei in viata pornind de atat de jos si fiind de la inceput marginalizati? Ce invata despre lume, oameni, viata?

Am urmarit de curand o conferinta – https://www.ted.com/talks/rita_pierson_every_kid_needs_a_champion, in care o doamna profesoara, povesteste cum a lucrat cu copiii fara rezultate dintr-o scoala rau famata ducandu-i catre rezultate foarte bune. Mi-a ramas in minte ca educatia este mai mult despre oameni decat despre sistem. Sunt meserii vocationale cum este cea in care ai privilegiul de a educa copii, pe care cand le practici trebuie sa ai vocatie, bucurie, determinare si sa intelegi ca nu esti doar angajatul bine sau rau platit, esti eroul unui copil.

In cazul nostru de pilda, legislatia prevede un pachet de rechizite copiilor din familii fara posibilitati pe baza unei cereri simple. Sigur, asta trebuie sa stie profesorul si scoala, nu mama. Cum ar fi fost ca invatatoarea, care stia sigur fiind vorba de o comunitate rurala ce posibilitati au copiii, sa cheme mama si sa-i explice ca o poate ajuta cu rechizite? Sau cum ar fi fost sa ceara copilului doar caiete, iar restul materialelor ce se pot imparti (de la hartie creponata pana la hartie igienica) sa o asigure din resursele colegilor?

Ce incerc sa spun este ca scoala, ar  trebui sa fie locul in care sunt educati cu aceeasi blandete, din toate punctele de vedere si copiii familiilor mai instarite, dar si copiii care stau in camp, fara lumina. Pentru ca atunci cand se intampla asta, toti copiii invata ca exista iubire, speranta, bunatate, toleranta. Iar copiii care stau in camp, fara bani de rechizite si pantofiori, s-ar putea sa aiba o sansa sa vrea in viata sa fie altcineva decat tatal care isi ineaca amarul in bautura.

Nu am spus povestea lor ca sa va cer ajutorul. Noi deja o sa ii integram in programul nostru dupa scoala si vor avea parte de grija de care au nevoie. V-am impartasit doar o poveste despre educatie, oameni si sistem, poveste care cred ca se repeta frecvent cu mici diferente de nuanta.

sursa foto: www.moniorulcj.ro

foto Saul Pop

O noapte cu cortul la mare

Am fost si eu o noapte la mare cu cortul. Da, este un eveniment, pentru ca avand la mare un apartament disponibil aproape tot timpul, nu a fost necesar niciodata sa iau in considerare sa ma inghesui intr-un cort pe care oricum nu il aveam, fara sa fac dus inainte, fara draperii black out si alte detalii.

Nu stiu de ce ma atragea de ceva timp ideea asta, doar ca imi imaginam o iesire romantica, in doi.

Nu s-a potrivit, evident, caci m-am ales cu fiica-mea si prietena ei, amandoua de statura mea, inghesuite intr-un cort mic, mic, dar cu o gasca mare de oameni misto, cu care stiam ca distractia si siguranta in contextul mersului la cort pentru prima oara cu doi copii dupa mine, sunt garantate. A venit la fix propunerea, s-a potrivit si cu programul meu haotic si m-am gandit ca o noapte nu putea fi asa rau.

Am imprumutat un cort cu tot ce ii trebuie, caci prietena care mi l-a dat a fost grijulie pentru ca stia ca nu am habar cu ce „se mananca” viata la cort.  Si am mers la Vadu.

Mai fusesem intr-o zi cu cateva saptamani in urma, pe o plaja complet pustie. Aici insa nu era asa, erau corturi cat vedeai cu ochii, nu atat de inghesuite cat sa iti asculti unul altuia glumele, dar atat de dese cat poti sa rogi pe vecinul sa-ti dea o cana de zahar. Sau sa te ajute sa scoti masina blocata in nisip, caci unul din prietenii nostri cu asta s-a ocupat cam tot timpul. Practic, trei sferturi dintre berlinele care au circulat la Vadu week-endul trecut, au fost tractate de masina prietenului nostru.

Cum am ajuns, voioase, am scos cortul sa-l instalam, caci fiica mea abia s-a intors dintr-o tabara de supravietuire si a vrut musai sa exerseze ce a invatat. Doua ore am exersat montajul unui cort care cica se monteaza in vreo 15 minute de obicei. Am terminat transpirata, jumatate sufocata si cu nisip in cap. In tot efortul nostru am pierdut si cuiele care ancoreaza cortul (le-am gasit abia cand am strans cortul) si evident ca imediat cum a inceput sa bata usor vantul a plecat si cortul. In timp ce montam, recunosc ca m-am gandit de vreo doua ori, ce caut eu acolo si ce o fi fost in mintea mea cand am ales cortul in locul unei iesiri pe mare cu barca unde fusesem invitata.

In fine, odata terminata instalarea, altfel a aratat ziua. M-am bucurat de liniste, nisipul mai alb si apa mai limpede decat in statiuni, de oamenii mai civilizati, zambitori si calzi. Am un sentiment ca „taranul urban” cu care am avut un schimb de replici intr-o benzinarie in drum spre mare si care mi-a zis sa-mi vad de treaba mea cand l-am intrebat de ce a aruncat cutia de bautura goala pe jos la un metru de cosul de gunoi, nu mergea la Vadu.

Poate din povestea de pana aici, doritorii de somn in cearsafuri albe apretate (intre care ma incadrez si eu in principiu) nu inteleg de ce atata discomfort. Dar tocmai de-asta scriu povestea, caci nu imi plac extremele. Dupa parerea mea gresesc si cei care sunt de parere ca doar cu cortul e frumos, convinsi fiind ca cei care se huruzesc la hotel in asternut curat sunt niste superficiali rasfatati, asa cum  gresesc si cei care cred ca nu ai ce sa cauti la cort daca iti permiti cazarea la hotel.

Seara si dimineata devreme am inteles cel mai bine magia locului.

Am stat nemiscata mai bine de o ora si m-am uitat la stele. Intr-o noapte senina cerul este ireal de frumos iar muzica buna pe fundal completeaza la fix tabloul. As fi oprit timpul in loc acolo.

Somnul in zgomot de valuri este genial. Sunt si persoane care nu se pot odihni, dar mie mi-a placut la nebunie. Sa stai in patura (e musai sa iti fie cald) si sa dormi cu apa pe fundal, e tare, tare placut.

Dimineata m-am trezit prima cu grija sa nu pierd rasaritul. Mi-am facut culcus, am citit, m-am bucurat de liniste si am asteptat soarele, care nu mi-a inselat deloc asteptarile.

Asa seri si dimineti am mai avut doar cand mergeam la mare la Navodari, pe cand plaja era pustie, marginita de o padurice de salcie salbatica. Am crezut ca le-am pierdut pentru totdeauna, odata cu avalansa de terase, blocuri si turisti galagiosi care au luat locul paduricii. Dar iata ca am regasit bucuria asta si stiu si unde sa ma intorc la ea.

Au avut si copiii lista lor de preferinte:

“Ne-a placut ca am mancat prostii”, “Ne-a placut ca am auzit valurile noaptea”, “Ne-a placut cum a dansat Cristi pe muzica veche”, “Ne-a placut ca am dansat toti impreuna” “Ne-a placut ca am stat toata ziua in apa”.

Am strans cortul cu regret, mi-am planuit sa revin, dar am sa cumpar totusi un cort care se monteaza mai usor.

Recomand oricui experienta pentru o noapte, doua, la inceput, pentru ca avem praguri de rezistenta la discomfort diferite, de regula.

Promit insa ca tot discomfortul, este umbrit de bucurie, de sentimentul de libertate, de liniste, de magia cerului plin de stele noaptea si bucuria rasaritului si a plimbarii pe malul marii pustii, dimineata la rasarit.

20264639_1605032879515878_8145298701066485448_n20258375_1605032682849231_7707573255636403349_n20258291_1605032706182562_1862841218503414318_n20264934_1605032916182541_3487344264774573972_n20258456_1605032822849217_3992245283480219930_n20258410_1605032769515889_616234775049690784_n20265102_1605032942849205_6699749997345061168_n

Cum am ales scoala pentru copilul nostru

Am decis sa povestesc o parte din experienta noastra cu scoala, in incercarea de a ajuta parintii care ca si mine, au trait zbaterea si responsabilitatea alegerii celui mai bun drum pentru copil.

Radovanu177-1

Daria a mers la o gradinita privata si la scoala primara privata si nu am nici o indoiala ca am luat cea mai buna decizie pentru ea. A crescut armonios si i-au fost insuflate valori sanatoase, a avut colegi simpatici,  indrumatori de calitate…ce sa mai, un mediu in care a crescut frumos.

In clasa a V-a am decis sa o mutam la o scoala mai mare. Am avut cateva motive obiective si cateva subiective.

Am fi ales pentru ea o scoala unde stiam ca se pune accent pe dezvoltarea emotionala a copilului, esentiala dupa parerea mea, caci traiesc cu credinta profunda ca se recupereaza mult mai usor ce e in minte decat ce e in suflet. Dar ea nu a ales ca noi.

A vrut sa mearga impreuna cu o parte din colegii ei la o scoala renumita pentru „ca se face carte”. Nu eram sigura ca este cea mai buna alegere , dar ne-a cerut sa avem incredere in ea si sa o lasam. Asa ca am lasat-o…..

A urmat un semestru de cosmar in care:

  • A stat cu tot cu drum la scoala 10-11 ore (scoala privata cu program school/after school);
  • A facut teme 4-5 ore in fiecare week-end (asta era ce ii ramanea dupa orele de teme din clasa);
  • Nu a contat intr-o masura semnificativa ca a fost cu colegii ei;
  • A fost extrem de stresata;
  • Am mers la scoala cat n-am fost in toti anii dinainte, in speranta de a ajuta cumva la calibrarea corecta a temelor scolare.

In ziua in care a adormit cu capul pe banca la scoala si ne-a spus ca in vacanta vrea doar sa doarma, am realizat brusc ca am impus fetitei noastre acelasi ritm pe care l-am avut in viata mea de sportiv de performanta. Ritm pe care l-am urat din tot sufletul meu!

Am mutat-o din semestrul urmator la o scoala de stat. Nu la liceu de elita, nu la cea mai vestita scoala din Bucuresti, nu la cea mai vestita profesoara de nu stiu ce.

De data asta am ales cu mintea limpede si eliberata de orice prejudecati, un loc pentru copilul nostru, asa cum il cunoastem noi, cu nevoile pe care ea le are. Nu a fost usor, m-am gandit, razgandit, perpelit…in fine, tot tacamul. Am ales un loc cu acces usor, cu oameni buni, cu copii primitori si care au preocupari normale. Sigur nu are doar profesori unul si unul, chiar imi povestea niste experiente simpatice. Dar are la materiile importante profesori buni, interesati de educatie si copii, iar in rest am eu grija sa “o incarc pozitiv”.

Nu stiu daca pe termen lung scoala aleasa este alegerea ideala, dar stiu sigur ca astazi este cea mai buna alegere. Cum stiu? Astazi fetita mea a urcat in masina razand si mi-a spus:

„Imi place scoala asta, vin cu bucurie, sunt fericita, mami!”

Am simtit liniste si  bucurie profunda.

Am realizat ca doar atunci cand ne-am oprit din a accepta toate presiunile sociale, doar atunci cand am ascultat ce simte copilul nostru, ce poate sau nu poate el independent de ce fac ceilalti copii, doar atunci am ales pentru ea ceva ce, iata, o face fericita. Iar eu stiu sigur ca fiind fericita va putea sa invete tot ce va vrea ea in viata.

Am scris randurile de mai sus cu tot sufletul pentru fiecare parinte care simte menghina presiunii sociale, care se simte ingrozit ca nu va fi copilul cel mai bun, ca va pierde startul, ca nu va prinde un loc bun la liceu mai tarziu, daca nu are zece pe linie. Sper sa fie de folos experienta noastra!

Caracterul, mai intai!

17884520_1488419771177190_6197629320875508129_n

 

 

 

 

 

Am fost week-end ul trecut la munte impreuna cu fetita mea, iar la intoarcere am decis sa facem un picnic pe o pajiste superba, in fata Manastirii Caraiman din Busteni.

Pajistea era goala, caci slujba de Florii se incheiase de ceva timp. Eram doar noi si doi barbati care stateau de vorba ceva mai departe si care mi-au atras atentia cand au inceput sa fugareasca niste gainuse. Dupa ce au terminat cu gainile, in trecere pe langa noi, au aruncat pe jos chistoace aprinse de tigari. Nu m-am putut abtine si le-am spus:

  • Nu inteleg nici de ce ati lovit gainusele si nici de ce aruncati chistoc aprins intre brazi cand la 2 m este un cos de gunoi. Vi se pare fiesc?

S-au rusinat spre surprinderea mea, caci ma asteptam sa devina agresivi si unul din ei a dat din picior incercand sa stinga imaginar tigara un metru mai departe de locul in care o aruncase iar apoi mi-au raspuns:

  • Asa face toti, doamna!

Si asa e! Toata mizeria pe care o vedem in padure, in parc, pe strada, toate injuraturile inutile primite in trafic, toate pachetele goale de tigari aruncate nonsalant pe geam la semafor samd….toate se intampla „ca asa face toti”.

Asta m-a dus cu gandul la faptul ca nu avem alta sansa decat sa educam la scoala urmatoarea generatie. Daca ar fi dupa mine, as introduce in programa scolara inca de la gradinita o materie in care sa se invete despre caracter si comportament.

In mod normal, a nu face rau altor fiinte, a spune „te rog” si „multumesc”, a nu injura cu ochii iesiti din orbite un necunoscut care nu ti-a facut nimic, a nu arunca gunoi pe strada, a nu lasa resturi in padure…..toate sunt comportamente care se invata prin imitatie de la adulti. Dar imitand, ma intreb ce vor invata cei mai multi dintre copii de la adultii din jur care „asa face toti”? (caci acum vorbesc de toti copiii aflati in proces de educatie, nu de crema celor care vin din familii decente si care raportat la intreg nu cred ca sunt foarte multi).

Ca atare, ar fi obligatoriu din punctul meu de vedere, sa existe in scoala una sau mai multe materii  in care copiii sa invete sa fie civilizati si sa dezvolte trasaturi de caracter ale unui individ civilizat, corect, curat. Copiii sunt ca un burete la varsta mica si sunt sigura ca astfel de materii invatate pe o perioada mai lunga de timp, ar lasa urme. E o picatura in ocean poate, dar tot e ceva.

Cum ar trebui stabilite temele pentru acasa?

Inca de pe vremea cand administram un sediu de afterschool, am o neintelegere profunda si o frustrare legata de temele scolare ale copiilor. Nu am inteles niciodata de ce ajunge un copil de 7 ani sa scrie in banca pana la 5-5.30. Cine stabileste asta si cu ce drept? Are dreptul invatatorul sa decida ca viata elevilor lui, timp de 5 zile din saptamana, poate fi atat de dezechilibrata? Are el dreptul sa ia din celelalte nevoi ale copilului? Din nevoia de joaca, de autonomie, de miscare?

Temele scolare sunt un subiect „greu” de mult timp. Sunt profesori, parinti si formatori care sustin ca nu ar trebui sa existe teme deloc. Tabara cealalta sustine contrariul.

Am citit o serie de metastudii facute pe esantion mare de elevi, m-am sfatuit cu oameni valorosi care sunt implicati in educatie de multi ani si au un cuvant de spus  si mi-au ramas in minte cateva lucruri care cred ca merita impartasite:

  • multi profesori nu realizeaza ca nu doar ei sunt educatorii copilului ci doar o parte, chiar daca importanta, in acest puzzle. Elevul este un individ care se dezvolta, iar viata si educatia lui presupun timp important dedicat si altor lucruri in afara de studiul scolar;
  • multi profesori considera propria experienta de predare suficienta pentru procesul educational. Nu realizeaza ca au nevoie de formare si deschidere continua pentru a atinge excelenta in lucrul cu copiii;
  • la nivel de scoala nu exista o politica coerenta comuna in privinta temelor scolare;
  • scolile sunt influentate de presiunea parintilor. Scoala ar trebui sa fie un facilitator in educatie, dar sa aiba o politica proprie bine conturata. Ce vreau sa spun este ca, scoala ar trebui sa stabileasca o cantitate de teme iar daca exista copii cu nevoi sau opotunitati dincolo de media elevilor, sa faciliteze accesul acestora la adaptare sau performanta.

Iata cum mi-a explicat profesorul Constantin Lomaca ca ar trebui stabilita tema scolara a copiilor:

Scoala ar trebui sa faca un calcul simplu: timpul de stat la scoala + timpul pe transport + orele necesare de somn + masa + spalatul, etc , se aduna si se vede cat mai ramane din 24.

Apoi restul se imparte intre cat crede scoala ca este nevoie pentru activitati extra scolare plus cat se considera ca fiind necesar pentru activitati familiale acasa sau in societate, iar restul de timp saptamanal (deocamdata doar cele 5 zile) se compara cu cate ore au copiii a doua zi. De aici se deduce si hotaraste cam cat este realist sa se aloce temelor. Astfel, se ajunge cam la maxim 2 ore pe zi la varsta 10-14 ani (nivelul gimnazial de studiu).

Dl. profesor mi-a explicat ca in toate scolile mari din lume se tine cont de astfel de calcule, pentru a asigura echilibrul in viata copilului, care trebuie sa pastreze pentru a creste armonios: sanatatea, relaxarea, bucuria si timpul pentru joaca, bucuria si curiozitatea de a studia.

De asemenea, exista multe studii care arata cum se face evaluarea eficientei temelor. Pentru ca, ar trebui ca scoala sa stie daca e mai eficient ca un elev sa aiba 1 ora sau 4 ore de teme pe zi si de ce natura ar trebui sa fie (memorare, repetitie sau proiecte si argumentare). Masurarea eficientei se poate face la nivel de scoala, insa trebuie initiativa si rabdare.

Se  pot lua doua clase sau mai multe de abilitati similare (daca asta nu este posibil atunci e mai complicat caci trebuie calculat calculata intai diferenta initiala apoi comparate diferentele) iar uneia prin rotatie i se dau teme la jumatate din timp dacat alteia. Ideal ele ar trebui sa aiba acelasi profesor. la sfarsitul modulului sau unitatii de lucru (sa zicem 6-10 saptamani) se da un test comun care evalueaza “Obiectivele” cursului/ materiei.

Obiectivele reprezinta o alta problema delicata a sistemului romanesc care este aproape exclusiv concentrat pe continuturi (de aceea sunt atat de multi romani care stiu capitale, munti, ape, integrale, legea lui Ohm, etc insa sunt incapabili sa dicearna intre validitatea a doua demonstratii sau sa justifice cu argumente puncte de vedere si multe altele).

Astfel apar acele diferente uriase intre sistemele de educatie si mirarea fara de copii din Finlanda de exemplu care au foarte putine teme si totusi rezultatele lor la evaluarile PISA sunt net superioare. Diferenta este ca in sistemele performante de invatamant, copiii sunt pregatiti sa gandeasca, sa evalueze, sa aleaga intre optiuni, sa aiba initiativa. Ei nu invata sub presiunea fricii sau rusinii.

Sunt oare scoli in Romania care fac astfel de studii sau care au o politica centralizata si coerenta in privinta temelor? Scoli in care profesorii sa se coordoneze acelorasi obiective comune ce tin exclusiv de binele holistic al copilului?DSC_0328

 

 

 

 

Resurse:

http://www.nea.org/tools/16938.htm

http://www.independent.co.uk/news/education/education-news/q-how-much-time-should-be-spent-on-homework-a-70-minutes-at-most-every-day-10142120.html

http://www.alfiekohn.org/homework-improve-learning/

http://www.smh.com.au/national/education/six-hours-a-week-australian-students-record-increased-homework-hours-20141213-126elq.html

Copiii invata de la oameni pe care ii plac si care ii plac, la randul lor!

Acum putin timp citeam o postare a D-lui Serban Iosifescu, despre  ierarhia instalata in invatamant: educatoare, invatatoare si profesori. Cu cat copiii cu care se lucreaza sunt mai mari, cu atat profesorul are mai multa importanta. Eu nu inteleg deloc ierarhia aceasta si as indrazni sa spun chiar ca ar trebui ca o mare parte dintre invatatori si profesori sa priveasca atent un educator bun si sa „fure” meserie. Sa va spun de ce.

Ca sa poata lucra cu copiii, educatorul stie foarte bine ca trebuie sa il determine pe copil mai intai sa-l indrageasca, sa-i placa ce se intampla la gradinita. Daca nu face asta, copiii nu vor invata nimic in nici un fel. Asa ca educatorul bun nu se gandeste niciodata cum sa inspire respect, frica, cum sa arate cine-i seful, ci se gandeste cum sa inspire caldura, iubire, lumina. Asa fac educatoarele pe care copiii le striga mama….si stiu cateva.

Cand cresc copiii, desi tot mititei sunt, invatatorii si profesorii uita aceasta practica. E mai usor si mai repede sa strunesti o clasa de elevi daca esti ferm (chiar dur), daca tugui buzele si privirea sa „le arati cine e in control”, daca mai tipi pe alocuri si ii strigi pe numele de familie. E mai usor asa decat daca faci o strategie asa incat copiii sa te urmeze ca pe un lider pe drumul descoperirii si al invatarii.

Ce nu inteleg insa invatatorii si profesorii care fac asta, este ca toti copiii si mici si mari, invata de la profesori pe care ii plac si care ii plac. Daca intrebati copiii ce materii le plac, ei vor alege aproape intotdeauna materiile la care le plac profesorii care predau. Ce face un invatator sau profesor iubit de copii? Este simpatic, jucaus, creativ si IUBESTE/VALORIZEAZA COPIII.

Copiii nu invata la scoala pentru ca sunt responsabili, ca inteleg ca viitorul lor depinde de cat de seriosi sunt, ca vor sa intre la o facultate buna…..

Copiii invata, ca sa fie rasplatiti cu apreciere si iubire de catre invatatori, profesori si parinti. Daca ii intrebati ce le place la profesor iti vor spune: ca imi spune „pufosenie”, ca radem impreuna, ca imi spune ca sunt destept….

Mi-as dori ca fiecare invatator si profesor sa inteleaga ca dincolo de programa scolara, materie, note, catalog…etc. exista energia care se transmite catre si de la copil. Iar aceasta energie trebuie incarcata cu iubire, caldura, bucurie si multe alte calitati, toate opusul duritatii, superioritatii, lipsei de flexibilitate.

draga miss

   

 

Page 1 of 10

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén